Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
DIICOT vrea să ANCHETEZE violențele de la PROTESTUL românilor din DIASPORA din 10 august
WhatsApp
DIICOT cere de la Parchetul Militar dosarul pentru a face ancheta violențelor ce au avut loc în data de 10 august 2018 la protestul românilor din Diaspora.
Sursa foto: Facebook Oreste

Potrivit Antena 3, există o conexiune între un dosar aflat la DIICOT și cel mare de la Parchetul General.

Procurorul-şef al DIICOT, Felix Bănilă, a confirmat, pentru Mediafax, că procurorul de caz a cerut de la secţia parchetelor militare a Parchetului General dosarul privind violenţele din 10 august 2018. Dosarul a fost cerut pentru o scurtă perioadă de timp, pentru a se analiza dacă există posibilitatea ca această cauză să fie reunită cu dosarul de la DIICOT ce vizează cercetări privind o presupusă lovitură de stat.

La Secţia parchetelor militare a fost deschis un dosar după violenţele din 10 august 2018. La protestul din Piaţa Victoriei, la care au participat mii de oameni, au avut loc mai multe violenţe ce s-au soldat cu zeci de răniţi (protestatari şi jandarmi). În acest dosar au fost puşi sub acuzare Cătălin Sindile şi Sebastian Cucoş, actualul şi fostul şef al Jandarmeriei Române, conducerea Jandarmeriei Bucureşti (Laurenţiu Cazan), dar şi Mihai Dan Chirică, secretar de stat în MAI. Faptele sunt complicitate la abuz în serviciu şi complicitate la participaţie improprie la purtare abuzivă.

De asemenea, şi la DIICOT a fost deschis un dosar în urma protestului. Concret, Jandarmeria Română a depus plângere la DIICOT în cazul mitingului din 10 august 2018, sesizarea vizând infracţiuni împotriva ordinii constituţionale.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri principale Vezi toate articolele
pixel