„În acest context îmi voi lua inclusiv permis de port-armă și o să solicit pază non-stop, dacă inclusiv în Parlamentul României ești bătut ca senator. România nu e stat de drept. În România s-a instaurat dictatura. Păi în Rusia e mai multă democrație decât în România de o mie de ori. Și în China e democrație”, spune Diana Șoșoacă.
Ea afirmă că a depus plângere penală împotriva președintelui Comisiei juridice din Senat, Iulia Scântei, împotriva „senatorului care m-a lovit cu pumnul în piept” și a doi angajați ai Senatului.
Diana Șoșoacă a provocat, din nou, un scandal în Parlament, după ce a intrat cu forța în Comisia Juridică, unde a fost invitată pentru a fi audiată înainte de a fi sancționată pentru comportamentul din Senat. Scandalul a pornit după ce președintele comisiei i-a cerut senatoarei să poarte mască.
Senatoarea a intrat cu forța în sală, păzită de doi angajați ai Senatului, și a susținut că „s-a dat ordin să fie bătută“.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News