Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Diana Şoşoacă amenință de la tribuna Parlamentului: „Dacă veţi impune vaccinarea obligatorie, scot mulţi români în stradă”
WhatsApp
Senatorul neafiliat Diana Iovanovici-Şoşoacă i-a transmis, joi, de la tribuna Parlamentului, premierului desemnat că dacă va impune vaccinarea obligatorie, ea va scoate mulţi români în stradă, astfel că Guvernul Nicolae Ciucă va avea parte de cea mai mare „nesupunere civică”, prin care poporul român îşi „va redobândi” libertatea.

„Nu am crezut că PNL şi PSD vor reuşit vreodată să guverneze împreună. (...) Domnule general Ciucă, într-o cu totul altă situaţie sanitară, poate ar fi fost bine un pic de dictatură militară aici, prin Parlament. (...) Nu mă mai gândesc decât la proiectul domnului Arafat cu armata lui de cei 90.000 de afgani şi tot felul de emigranţi, care vor intra peste noi în case şi ne vor vaccina obligatoriu. (...) Avem un guvern pe care îl propuneţi, în care avem o singură persoană de sex feminin, nu gen, sex feminin.

Nu aveţi alte doamne capabile să ocupe funcţii în acest Guvern sau pentru că discutăm despre armată şi dictatură sanitaro-militară aveţi doar o singură doamnă în acest Guvern?”, a spus Şoşoacă în şedinţa plenului Parlamentului dedicată învestirii Guvernului Ciucă.

 

Șoșoacă: „În condiţiile de dictatură sanitară, numai de dictatură militară nu am nevoie”



Ea a precizat că nu va vota Guvernul Ciucă pentru că „în condiţiile de dictatură sanitară” nu vrea şi „dictatură militară”.

„Eu vă spun un singur lucru, domnule general Ciucă, nu ştiu cum e armata acolo, că e cu ordin şi cu ascultare şi cu supunere, dar vă spun în calitate de jurist că există (...) dreptul la nesupunere civică. În momentul în care veţi avea 'paşaportul verde' sau, poate, instituiţi paşaportul kaki aprobat în Parlament şi veţi impune vaccinarea obligatorie, vă spun că eu, personal, voi scoate cât de mulţi români pot în stradă, şi cred că George Simion la fel, şi aveţi cuvântul meu că veţi avea parte de cea mai mare nesupunere civică, prin care poporul român îţi va redobândi libertatea, că tot vine 1 Decembrie.

Nu voi putea niciodată să votez un astfel de guvern, deşi sunt câteva persoane pentru care am un foarte mare respect (...), dar în condiţiile de dictatură sanitară, numai de dictatură militară nu am nevoie şi văd că îl păstraţi pe domnul Arafat acolo cu cei 90.000 de soldaţi care, cumva, vor veni cu o plăcere deosebită peste noi în casă. Există legitimă apărare. În condiţiile în care veţi încerca să ne obligaţi la vaccinare şi veţi intra peste noi în casă, atunci să ştiţi că avem dreptul să ne apărăm viaţa, în legitimă apărare. Dumnezeu să vă dea mintea cea de pe urmă!”, a adăugat Şoşoacă. 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel