Liberalul afirmă că Gîrbovan „a aservit și a dat declarații de presă pozitive și umile vizavi de Ordonanțele de Urgență promovate de către PSD-ALDE, care au fost, de fapt, doar legi strâmbe în domeniul justiției, împotriva garantării drepturilor și libertăților fundamentale”.
Citește și Liviu Pleșoianu a EXPLODAT după remanierea PSD: „Dăncilă#2 își pune pentru o vreme masca Dăncilă#1"
„Să nu uităm că în luna februarie 2017, după ce Direcția Națională Anticorupție a deschis un dosar privind adoptarea și ulterior abrogarea controversatei OUG 13, care a scos în stradă sute de mii de oameni în toată țara, Dana Gârbovan califica ancheta DNA drept "un derapaj" și cerea "o analiză serioasă la nivel de sistem pentru a se stabili care au fost cauzele unui astfel de derapaj”.
Mai mult, Dana Gârbovan a criticat și organizarea referendumului pe justiție din 26 mai, despre care a declarat că îi amintește de „comunism”: „Prin modul în care au fost formulate întrebările, referendumul mi-a amintit tot de perioada comunistă, când, dacă vroiai să cumperi un kg de carne, trebuia să cumperi și o conserva de pește sau o pungă de creveți expandați”, afirmă deputatul PNL, potrivit unui comunicat citat de Știrile PRO TV.
Citește și Iohannis, PRIMA reacție la propunerea Danei Gârbovan la Ministerul Justiției
Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, vineri, că propunerea pentru Ministerul Justiţiei este judecătorul Dana Gârbovan, în timp ce pentru Ministerul Afacerilor Interne a fost propus Mihai Fifor, iar pentru Ministerul Educaţiei Şerban Constantin Valeca. Iulian Iancu a fost propus viceprmier pe probleme economice, iar Ana Birchall, pentru parteneriate strategice.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News