Comparativ cu sistemul din România sau din alte state europene, Belgia este un mediu uşor anevoios pentru cei care doresc să ia drumul antreprenoriatului, declară Delia Stamate. Cu toate acestea, startup-urile continuă să se dezvolte.
"În Belgia, ceea ce am observat aici, fiind studentă la universitate, foarte mulţi tineri nu vor să se angajeze în mediul corporatist. Majoritatea îşi deschid startup-uri. Şi sunt chiar şi anul acesta, în plină pandemie foarte multe proiecte de startup şi foarte mulţi tineri aici şi deschid startup-uri.
Este destul greu aici să îţi deschizi o afacere. Chiar sunt într-un proiect despre antreprenoriat social şi vorbeam de faptul că în Belgia, legislaţia pe antreprenoriat, comparativ cu România şi Italia este uşor instabilă.
Într-adevăr, cred că în România să poţi să îţi deschizi un S.R.L. este un proces mult mai uşor dar parcursul este cel care te demotivează. Spre exemplu, partea birocratică despre care toţi ştim şi partea de taxare. Cred că dacă aceste ziduri s-ar dărâma uşor, uşor, ar facilita românii să se întoarcă", a declarat Delia Stamate, într-un interviu pentru ŞtiriDiaspora.ro.
Însă nu doar birocraţia şi taxele îi ţin pe români departe de visul de a deschide o afacere, mai completează Delia Stamate.
"În acelaşi timp cred că este şi extinderea programelor. Ştiu că sunt programe care sunt oferite românilor din afară să se întoarcă şi să îşi deschidă de un business, dar majoritatea celor care au trăit în afară, spre exemplu în generaţia mea, eu aş fi interesată de anumite lucruri din zona inteligenţei artificiale, în zona digitalizării. Poate în zona de medicină să vorbim de telemedicină, să aducem nişte concepte pe care noi le-am văzut că au mers aici, în Belgia, spre România.
Iar în momentul în care aceste proiecte s-ar deschide şi s-ar extinde foarte mult domeniile de a deschide un business, cred că motivaţia ar fi mult mai mare şi ar spune ok, vreau să mă întorc în România să fac asta".
Serviciile sociale şi avantajele oferite de statul belgian îi fac pe oameni să treacă cu vederea taxele mari, mai spune românca.
"Belgia este o ţară care stă foarte bine din punct de vedere al angajatului, dreptul muncii, pentru servicii. Spre exemplu, aici taxele sunt foarte mari. De exemplu, dacă salariul anual depăşeşte un anumit prag, deja este o taxare de 25%. Deci diferenţa dintre salariul brut şi net este destul de mare. Dar, în acelaşi timp, această taxare masivă te ajută oferindu-ţi foarte mare protecţie socială. Sistemul de asigurare medical aici este extraordinar. Chiar vorbeam cu oameni din Anglia, Irlanda sau alte ţări care spuneau că într-adevăr, Belgia facilitează nişte servicii extraordinare.
Asigurarea anuală cred că este undeva la 120 de euro, se rambursează. Dacă te duci la doctor, se rambursează o anumită limită. Dacă te duci la serviciul de urgenţe, ţi se rambursează aproape 90%. Plăteşti, de exemplu, o factură de 300 de euro, ţi se rambursează aproape 280. În momentul acela eşti motivat să foloseşti serviciile medicale cu încredere. Sunt şi alte mici facilităţi pe care le ai. De exemplu, dacă cumperi anumite medicamente, ţi se rambursează de la anticoncepţionale, la medicamente homeopate la antibiotice. Cred că aici costă undeva la 1-2 euro aceste lucruri".
"Da, Belgia cred că este în continuare atrăgătoare. Dacă ar fi să existe un impediment, ar fi limbile străine. Aici totul se derulează în engleză, franceză, dutch şi poate uneori germană.
Există o comunitate destul de mare de români aici. Lumea cred că încă vine aici şi lucrează. Am auzit şi pe vreme de pandemie că s-a migrat destul de mult iar oamenii au vrut să vină să muncească aici cel mai probabil pentru că există aici această enormă protecţie a angajatului", a mai declarat Delia Stamate, pentru ŞtiriDiaspora.ro.
Vezi aici întregul interviu: Delia Stamate și Claudiu Stănășel la interviurile Știridiaspora.ro: Ce i-ar motiva pe tinerii români să revină în țară și să ia calea antreprenoriatului?
StiriDiaspora.ro a lansat, cu sprijinul Departamentului Românilor de Pretutindeni, campania „Locul tău este acasă”.
Proiectul dedicat românilor din Diaspora aduce în atenție problemele stringente de care se lovesc cei care doresc să revină în România, dar și posibile soluții pentru depășirea acestor obstacole.
Campania va aduce în prim plan teme precum inserția și reinserția socială dar și teme deosebit de importante legate de piața muncii din România ori facilități implementate de autorități, care vin în sprijinul celor care doresc să se întoarcă în țară.
Antreprenorii vor avea ocazia să își prezinte poveștile, să atragă atenția autorităților asupra problemelor care le-a blocat ori le blochează în continuare accesul către piața din România și să răspundă dacă și în ce condiții ar putea reveni în țară.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News