Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Declarații șocante ale martorilor în dosarul lui Dragnea
WhatsApp
Liviu Dragnea ar fi trebuit să fie reaudiat de către completul de cinci judecători de la Curtea Supremă, în dosarul ”Protecția Copilului Teleorman”, în care a fost condamnat, în primă instanţă, la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare. Dar Dragnea nu a ajuns, fiind internat în spital. Dar, m artorii din dosarul în care este judecat Liviu Dragnea au făcut o serie de declarații, care par să îl incrimineze pe șeful PSD.

Valerica Neagu, martor audiat in procesul lui Dragnea a declarat următoarele: "Botorogeanu și Stoica (n.red. cele doua angajate presupus fictive) veneau doar când ridicau salariul, nu aveau card, sau când primeau o adeverinta pentru diverse, medic sau banca, se cunoștea acest lucru. Nu am știut la început ca ele nu lucrau la Direcție, insa am aflat ca nu veneau la serviciu pentru ca erau la partid. Lucrau acolo.", anunță realitatea tv.

Alt martor, Dumitru Jenica a declarat: "Împrejurarea ca acestea nu veneau la serviciu era cunoscuta de aproape 90% din angajații instituției. Se știa ca aceste doua persoane lucrau la sediul PSD si probabil ca acesta este motivul pentru care nimeni nu reclama lipsa lor. Nimeni nu spunea nimic pentru ca domnul președinte Dragnea știa de situație si probabil era dispoziția lui ca acestea sa lucreze acolo. O data pe an se facea organigrama instituției, prilej cu care Floarea Alesu vorbea cu președintele CJ si acesta a afirmat ca are cunostinta despre aceasta situație fara a mi da alte explicatii."

În primă instanță, Liviu Dragnea a fost condamnat la 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu în dosarul DGASPC Teleorman, care viza angajarea fictivă a Adrianei Botorogeanu şi a Anisei Niculina Stoica.

 Procurorii DNA susțin că Dragnea, în calitate de preşedinte al CJ Teleorman, coordona şi controla activitatea DGASPC Teleorman.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel