„AUR cere respectarea libertăţii individuale, manifestată prin consimţământ informat şi neviciat la vaccinare. AUR consideră vaccinurile un progres indiscutabil al ştiinţei şi speră ca şi noul vaccin contra coronavirusului să îşi dovedească în timp eficienţa în oprirea pandemiei. În acelaşi timp, Partidul AUR se pronunţă ferm pentru respectarea libertăţii de decizie individuale şi contra oricărei condiţionări a exercitării unor drepturi de acceptarea vaccinării.
Prin natura sa, persoana umană posedă voinţă liberă, raţiune şi simţire şi are dreptul de a dispune de ea însăşi. Acest principiu fundamental, statuat prin Constituţie şi tratatele internaţionale, determină imposibilitatea supunerii fiinţei umane la oricare act medical în lipsa consimţământului informat, liber exprimat, expres, neechivoc dar şi neviciat, al acesteia. Or, constatăm că presiunea psihologică şi „şantajul emoţional” exercitate în ultima perioadă de persoane cu expunere publică, inclusiv de cadre medicale, constituie una dintre formele de viciere a consimţământului, ceea ce este inacceptabil.
Reamintim că atât conform Constituţiei cât şi Codului de deontologie medicală, interesul şi binele fiinţei umane primează şi prevalează interesului societăţii ori al ştiinţei. Totodată, medicul este dator să îşi apere independenţa profesională, fiind interzisă orice determinare a actului medical ori a deciziei profesionale de raţiuni de ordin administrativ. Cerem, aşadar, ca vaccinarea să rămână un act medical preventiv şi nu să se transforme într-un act administrativ finalizat cu o raportare de sorginte stahanovistă.
Refuzul vaccinării, acolo unde se manifestă, nu este motivat de atitudinea retrogradă a românilor, aşa cum acuză diverse voci din rândul aşa-zişilor „formatori de opinie”, ci de neîncrederea generalizată a populaţiei în autorităţi, la finalul unui an în care măsurile luate contra pandemiei nu au fost doar ineficiente, dar au provocat grave disfuncţii în sistemul sanitar, soldate adesea cu neglijarea bolnavilor cronici. Există probleme de infrastructură medicală nerezolvate de decenii şi care nu pot fi acoperite cu triumfalismul aducerii în ţară a unei tranşe de vaccin, fie acesta şi unul care se bucură de atenţie la nivel global.
Totodată, Partidul AUR susţine relansarea producţiei autohtone de vaccinuri, printr-un plan de investiţii dedicat Institutului Cantacuzino, dar şi cercetătorilor de la entităţi private româneşti”, arată o postare de luni pe pagina de Facebook a partidului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News