„În anii grei ai comunismului aveam un coleg de clasă care, spre deosebire de noi toți, avea de toate: pantofi Otter, rachetă de tenis din aluminiu, banane, portocale, "adidași cu crampoane", blugi, "video", ciocolată, aducea frecvent cafea profesorilor, etc. Nu erau timișoreni -veneau din Argeș- iar părinții aveau număr din trei cifre la mașină. Era un elev foarte bun și chiar plăcut celor din clasă, șef de detașament. În clasa a VIII-a am făcut un "chef" în care limbile mai multor copii s-au dezlegat și mulți au vorbit, surprinzător pentru mine, destul de nasol de Ceaușescu. Un coleg al cărui tată era trimis inginer în Siria chiar m-a surprins.
A doua zi, în pauză, l-am văzut scriind (avea un scris deosebit de frumos și citeț) cuvânt cu cuvânt ce au spus colegii despre Ceaușescu. Când a observat că citesc peste umăr ceea ce scria, s-a stresat, a mototolit hârtia deja bine umplută și a băgat-o în buzunar. Nu am mai vorbit niciodată cu el de atunci.
Stimate dl Barna, stimate dle Cioloș: despre asta e vorba când cei care dorim o clasă politică nouă devenim brusc încruntați la mizeria cu "nu-i acceptăm pe cei care au semnat, majori fiind, angajament cu securitatea". Nu este acceptabil așa ceva și arată clar că vreți să protejați pe cineva anume. Nu e păcat să distrugeți munca politică, pentru care v-au votat 22% dintre oameni, pentru a salva un gunoi uman care de mic își turna colegii?", a scris Funeriu pe pagina de Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News