Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Dăncilă, SOMATĂ să retragă nominalizarea Rovanei Plumb, pentru "a nu face România de rușine la nivelul UE"
WhatsApp
Președintele PNL Ludovic Orban a somat-o, luni, pe Viorica Dăncilă să retragă nominalizarea Rovanei Plumb din poziția de comisar european, cât mai este timp, pentru "a nu face România de rușine la nivelul UE". 

"Premierul Vasilica Viorica Dăncilă se află în ceasul al 12-lea! Încă mai poate retrage propunerea de comisar european în persoana Rovanei Plumb, astfel încât să nu facă România de rușine în Parlamentul European. Somez actualul prim-ministru să facă o altă propunere pentru această poziție, care să respecte criteriile de integritate și profesionalism agreate la nivel european, în condițiile în care actuala nominalizare are toate șansele să fie respinsă în Parlamentul European", a declarat Ludovic Orban, printr-un comunicat de presă remis, luni, MEDIAFAX.

Liderul liberal a adăugat că premierul a refuzat să facă o altă propunere, deși președintele Comisiei Europene Ursula von der Leyen i-a cerut acest lucru.

„Este de neînțeles de ce premierul Vasilica Viorica Dăncilă a refuzat până acum să facă altă nominalizare, în ciuda solicitării exprese a președintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. În atare condiții, propunerile transmise Parlamentului European nu reprezintă o decizie politică în sine, ci doar comunicarea oficială a propunerilor făcute de fiecare țară în parte. De altfel, hotărârea președintelui Comisiei Europene a fost aceea de a transmite toate propunerile formulate din partea țărilor membre ale Uniunii, și de a nu refuza niciun candidat al niciunei țări, întrucât decizia aparține Parlamentului European și comisiilor de la nivelul Parlamentului European", a explicat Orban.

El amintește că PPE și implicit PNL care aparține de această familie politică a arătat constant zero toleranță față de obstrucționarea justiției.

„Menționăm faptul că Partidul Popular European, familie politică de care aparține Partidul Național Liberal, a manifestat în mod consecvent toleranță zero față de orice acțiune de obstrucționare a funcționării justiției și a dezavuat personajele care au făcut obiectul unor astfel de discuții", a completat președintele PNL.

Ludovic orban precizează că Rovana Plumb are probleme de integritate, adăugând că aceasta a blocat ancheta DNA, atunci când deputații au votat împotriva cererii procurorilor de a începe urmărirea penală în dosarul Belina.

„Amintim faptul că Rovana Plumb are grave probleme de integritate după ce a blocat ancheta DNA, implicit posibilitatea de a fi judecată, ascunzându-se astfel în spatele majorității parlamentare a PSD. Domnia sa a considerat că nevinovăția unei persoane poate fi stabilită printr-un vot politic în Parlamentul României, în locul instanței de judecată, folosind imunitatea parlamentară. Singura soluție pentru a preveni o situație ingrată pentru România în Parlamentul European este aceea a retragerii candidaturii Rovanei Plumb de către Guvernul României", a conchis liderul liberalilor.

Reacția vine după ce Rovana Plumb apare pe lista propunerilor de comisari europeni din partea României, acceptați de președintele ales al Comisiei Europene Ursula von der Leyen, potrivit unui comunicat de presă al instituției.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel