Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Dăncilă, prima REACȚIE după noul refuz al lui Iohannis: "Pentru mine este cert un lucru"
WhatsApp
Viorica Dăncilă a avut prima reacție după ce președintele Klaus Iohannis a refuzat, pentru a patra oară, numirea Olguței Vasilescu la șefia ministerului Dezvoltării.

Dăncilă a fost întrebată cum comentează motivarea președintelui.

"Depinde cum vede aceste cerințe domnul președinte. Fiecare vede altfel. Depinde ce înseamnă moralitate sau imagine neștirbită pentru domnul președinte. Pentru mine este cert un lucru. Este un nou blocaj al Guvernului. Dacă tot domnul președinte voia să refuze, nu trebuia să treacă 70 de zile în care să blocheze activitatea Guvernului. Mi s-au cerut foarte multe acte.

Am încercat să am o atitudine pozitivă, astfel încât am trimis și certificat care să ateste că Lia Olguța Vasilescu este cetățean român, am trimis toate actele cerute, până la cazier, tot ce a cerut domnul președinte. După, a venit cu o altă solicitare, apoi cu altă solicitare, iar acum cu o nouă respingere și, mai mult, cu anumite indicații despre modul în care trebuie să fie un membru al Guvernului României", a declarat Viorica Dăncilă la postul Antena 3.

"Eu cred că oportunitatea în a-și alege un membru de Guvern revine Prim Ministrului. Primul Ministru este judecat de modul în care evoluează, de modul în care se iau deciziile, de modul în care cum se pun în aplicare politicile guvernamentale și trebuie să-și formeze o echipă care trebuie să fie performantă", a completat premierul.

Klaus Iohannis o respins-o a patra oară pe Lia Olguța Vasilescu, propusă ca ministru al Dezvoltării. Preşedintele României a spus, de data aceasta, într-o scrisoare adresată premierului, că are ca argument principal lipsa de experienţă.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel