"Vreau să fie tuturor foarte clar că, prin actuala rectificare bugetară, Guvernul nu va tăia veniturile românilor. Am luat în calcul mai multe măsuri pe care să le includem în această rectificare și am dezbătut impactul fiecăreia, ținând cont de faptul că în spatele cifrelor se află cetățenii români. Ca prim-ministru, am în permanență acest lucru în atenție", a scris, joi, pe Facebook, prim-ministrul Viorica Dăncilă.
Varujan Vosganian a spus, joi, că rectificarea bugetară este „exclusiv PSD, nu ne asumăm nicio responsabilitate politică". Potrivit deputatului, rectificarea se face fără consultarea ALDE „în toate treptele decizionale". Vosganian a spus că ALDE este dezamăgit de rectificarea făcută de PSD și lansează un avertisment "foarte serios" privind ignorarea cererilor din partea partidului său referitoare la politicile fiscale. El transmite că sunt deja semne de crispare în coaliția de guvernare, transmite Mediafax.
Consiliul Suprem de Apărare al Țării a avizat în ședința de marți propunerile de rectificare bugetară pentru instituțiile cu atribuții în domeniul securității naționale, în anul 2019, potrivit unui comunicat emis de Administrația Prezidențială după ședința Consiliului.
Liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu declara că există nemulțumiri în rândul partidului său în legătură cu faptul că, la rectificarea bugetară, sumele pentru ministerele Educației, Sănătate și Transporturi, precum și cele pentru investiții au fost reduse.
Pe de altă parte, Tăriceanu critica majorarea cu peste jumătate de miliard la bugetele SRI, SIE și STS.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News