Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Dăncilă, despre românca lăsată fără copii de statul finlandez: "Am vorbit cu ea la telefon"
WhatsApp
Prezidențiabilul PSD Viorica Dăncilă a declarat, marți, că a avut o discuție telefonică cu Camelia Smicală, medicul român ai cărui copii au fost luaţi de statul finlandez și că va face tot ce poate pentru a o ajuta pe aceasta. 

"Cunosc acest caz, chiar am vorbit la telefon cu doamna Camelia. E un caz care le mișcă pe mamele din România. Voi face tot ce pot să ajut o mamă care luptă pentru copiii ei", a spus Viorica Dăncilă, în cadrul dezbaterii cu presa pe care a organizat-o în Parlament, potrivit Mediafax.

Copiii Cameliei Smicală, luați de statul finlandez, cer să se întoarcă în țară împreună cu mama lor, spune Preasfințitul Părinte Episcop Macarie Drăgoi al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord. Acesta le-a prezentat, duminică, enoriașulor din parohia românească din Uppsala situația familiei.

Preasfințitul Macarie le-a spus enoriașilor că situația în care se află familia medicului român din Finlanda Camelia-Mihaela Smicală este dramatică și s-a rugat împreună cu ei.

„Ultima încercare prin care trece familia Smicală se petrece chiar acum, în prezent, și este legată de dorința celor doi copii, care sunt și cetățeni români, de a se întoarce cu mama lor în țară. Am contactat-o pe doamna Camelia-Mihaela și era atât de îndurerată încât m-a rugat să o înțeleg dacă nu poate vorbi prea mult. Atât mi-a spus, să mă rog pentru ea să fie întărită în credință căci se clatină sub greutatea loviturilor pe care le primește", a afirmat părintele episcop Macarie.

Ierarhul român a arătat nevoia solidarizării cu familia Smicală și a chemat credincioșii la rugăciune pentru aceasta.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel