"Îmi asum vina, credeam că suntem mai sus. În această seară am convocat colegii pentru o primă discuție și pentru a analiza perioada următoare. A fost cea mai grea campanie electorală pentru noi. Suntem în continuare pe un drum în care credem foarte mult. Peste un milion si jumătate de oameni cred că România trebuie să se modernizeze. Le mulțumesc mult colegilor din USR și PLUS pentru această campanie grozavă. Sunt încrezător pentru rezultatele pe care USR-PLUS le va avea la alegerile locale", a spus Dan Barna, în urmă cu puțin timp.
"Din păcate, bucata de Românie pe care m-am bazat și în care am crezut, este mai mică decât am anticipat. E fără îndoială, vina noastră. Mai este foarte mult de muncă în această țară până s-o reușim s-o transformăm. Am crezut că suntem mai sus decât ne-a dovedit electoratul. Continuăm împreună", a mai spus Dan Barna.
Biroul Electoral Central a anunțat, luni, primele rezultate oficiale, după numărarea voturilor 95,89% din secțiile de votare, potrivit cărora Klaus Iohannis a obținut 36,91% din voturi, în timp ce Viorica Dăncilă 23,45%. Dan Barna se situează pe locul al treilea, cu 14,19% din voturi.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News