„E aceeași problemă pe care am avut-o și la alegerile locale generale. Faptul că nu există acest lucru de bun simț democratic - alegerea primarilor în două tururi - are ca efect rezultatul obținut ieri (duminică - n.r.). În foarte multe din locurile unde au fost alegeri am fost pe poziția a doua. Dacă am fi avut, așa cum e firesc și democratic, alegeri în două tururi, lucrurile ar fi stat cu siguranță altfel”, spune Dan Barna.
El precizează că va cere din nou în coaliție adoptarea legii care prevede alegeri în două tururi pentru primari.
„Este un demers pe care o să continuăm să-l susținem și sper ca această coaliție să-și respecte angajamentul din programul de guvernare și angajamentul din campania electorală ca România să aibă ocazia să-și aleagă următorii primarii din două tururi. Este unul dintre subiectele blocate la nivelul coaliției. Sper ca în această toamnă electorală din interiorul celor două partide să putem să inițiem această legislație și să obținem voturile necesare”, conchide Barna.
El precizează că o analiză internă va fi făcută într-o ședință care va avea loc miercuri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News