Prezent în emisiunea "Legile Puterii", la Denise Rifai, Dan Barna a fost rugat să comenteze refuzul preşedintelui de a numi propunerile de interimari înaintate de Viorica Dăncilă, cât şi replicile acide ale premierului la adresa şefului statului.
"Preşedintele Iohannis exercită atribuţiile pe care le are şi le exercită asumat în acest moment.
Ceea ce încearcă doamna Dăncilă este ceea ce s-a încercat de trei de zile, forţarea preşedintelui să devină un simplu funcţionar care dă avize. În realitate, preşedintele României este personalitatea politică cu cea mai mare legitimitate.
Circumstanţele justifică poziţia preşedintelui. Nu mai putem accepta noi, ca ţară, să continue acest abuz de nelegitimitate în care se află acest guvern. Tot ceea ce vedem în aceste zile sunt artficii juridice.
Eu mi-aş dori ca primul meu act de preşedinte să fie dizolvarea Parlamentului.
Întrebat de Denise Rifai dacă se vede preşedintele ţării, Barna a răspuns hotărât: "Voi fi preşedintele României!"
"Pe bune?", a insistat Denise Rifai. "Da!", a fost răspunsul candidatului USR-PLUS.
Barna a continuat să își explice demersul:
"Calendarul e destul de clar în momentul de faţă: moţiune de cenzură, invitaţia pe care am adresat-o celorlalte partide este exact aceasta, semnă moţiune de cenzură, guvernul cade, rămâne cu atribuţiile de administrare a a statului, prin semnarea acestui acord, preşedintele va propune un premier formal, un premier care va fi respins de majoritate. E un termen de 60 de zile când trebuie să fie minim două propuneri. Într-adevăr, preşedintele Iohannis nu poate dizolva acest Parlament, fiind în ultimele 6 luni de mandat, astfel încât, dacă aceşti doi paşi procedurali vor fi făcuţi înainte de alegerile prezidenţiale, viitorul preşedinte, sper să fiu eu acela... poate să dizolve Parlamentul", a mai spus Dan Barna, la Realitatea TV.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News