Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Dacian Cioloș: Nu avem de gând să guvernăm cu AUR
WhatsApp
Alegerile anticipate sunt soluții ce pot fi discutate după ce va fi clarificată situația premierului Florin Cîțu, declară, luni, copreședintele USR PLUS, Dacian Cioloș, care răspunde, astfel, PSD-ului. El afirmă că partidul său nu are niciun proiect politic cu AUR.

„Astea sunt etape, nu mergem cu povești din astea. Aici vorbim de situația premierului Cîțu, nu de alegeri anticipate, astea sunt soluții care pot fi discutate după ce clarificăm situația premierului Cîțu (...).

PSD-ul a spus încă de la început că vrea căderea Guvernului Cîțu. Are ocazia să demonstreze că nu era doar o vorbă aruncată în vânt, că nu sunt alte sfori în spate, care să tragă și să orienteze pozițiile diferiților lideri din PSD, dovada asta se face la vot. Ca să ajungem la vot, trebuie să ajungă moțiunea în plenul Parlamentului”, spune, la RFI, Dacian Cioloș, după ce PSD a anunțat că va susține moțiunea de cenzură depusă de USR PLUS și AUR, doar dacă se va merge până la capăt și se va ajunge la alegeri anticipate.

Întrebat de ce a preferat partidul său o moțiune de cenzură alături de AUR, în loc să susțină demersul similar al PSD, copreședintele USR PLUS a explicat: „N-am depus o moțiune împreună cu nimeni. Noi ne-am propus propria moțiune și am căutat susținere în Parlament de la toate partidele care sunt acolo, nu noi am decis ce partid să intre sau să nu intre în Parlament, însă atunci când vrei să aplici o procedură parlamentară și depunerea unei moțiuni de cenzură e un act politic care are nevoie de o procedură parlamentară, ne-am asumat acel act politic de a depune o moțiune de cenzură noi, USR PLUS și am cerut partidelor parlamentare sprijin pentru asta, am primit sprijin pentru AUR și la atât se limitează așa-zisa colaborare cu AUR.

Noi n-avem nici un proiect politic cu acest partid, n-avem nici o alianță, n-avem de gând să guvernăm cu ei, n-avem de gând să negociem obiective politice pe care le avem noi. AUR a decis să semneze această moțiune, ca să putem îndeplini o procedură parlamentară și să putem depune moțiunea, ca să vedem la vot care e părerea partidelor politice legat de această moțiune”,  a afirmat Dacian Cioloș.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel