Decizie fără precedent în Spania. Parlamentul regional din Catalunia a adoptat o foaie de parcurs care prevede independenţa regiunii. Rezoluţia a fost aprobată de 72 de parlamentari şi respinsă de 63. Decizia a fost luată la propunerea partidelor catalane pro-independente, care au câştigat alegerile regionale în luna septembrie.
Guvernul de la Madrid a fost convocat de urgenţă miercuri iar primul ministru, Mariano Rajoy anunţat că va ataca votul la Curtea Constituţională. Premierul Spaniei a insistat cu fiecare ocazie că referendumurile pentru secesiune sunt ilegale.
În Catalonia trăiesc peste 7,5 milioane de locuitori, printre care mii de români. Regiunea este considerată cea mai bogată din Spania, cu o contribuţie la produsul intern brut de 20%.
Dar lucrurile s-ar putea schimba în următoarea perioadă. Dacă se va ajunge la declararea independenţei, viitorul stat va fi obligat să renunţe la moneda euro iar autorităţile locale vor fi nevoite să reînceapă procesul de aderare la Uniunea Europeană. Perioada de tranziţie ar putea provoca un adevărat haos pe piaţa bancară. Cei mai afectaţi vor fi cetăţenii care au făcut împrumuturi pentru locuinţe.
Din experienţa trecută a perioadei de tranziţie la euro, când milioane de spanioli s-au trezit cu ratele la credite dublate, iar preţurile la utilităţi, servicii şi consum au crescut brusc, independenţa Cataluniei va provoca o nouă perioadă de criză.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News