Usturoiul este cel mai puternic antibiotic natural cunoscut sub formă de aliment pur. De asemenea, este considerat un aliment miraculos, prin proprietăţile terapeutice şi nutritive.
Risipa de alimente este o problemă mare a zilelor noastre. Nu de puţine ori ori se întâmplă ca usturoiul să se îngălbenească şi să pălească înainte să îl folosim pe tot. O metodă inedită prin care îi putem păstra prospeţimea şi savoarea constă în congelarea sa – un truc foarte simplu şi la îndemâna oricui.
Mai mult decât atât, congelarea usturoiului este ideală şi pentru persoanele foarte ocupate, care nu dispun de suficient timp pentru curăţarea şi pisarea usturoiului. Acest truc alimentar ne ajută să prevenim risipa de alimente, ne face viaţa mai uşoară în bucătărie şi ne ajută să economisim timp.
Curăţaţi căţeii de usturoi de coajă. Pentru a vă uşura munca, le puteţi tăia capetele, după care îi puneţi într-un bol mare de metal. Luaţi un alt bol de aceeaşi dimensiune şi plasaţi-l invers, deasupra celui în care aţi pus usturoiul. Cuprindeţi cele două boluri cu mâinile şi agitaţi-le rapid, mişcându-le puternic în sus şi în jos timp de câteva minute. Astfel, veţi scăpa rapid de majoritatea cojilor pe care ar fi trebuit să le curăţaţi.
În continuare, pisaţi usturoiul şi introduceţi-l apoi în tăvi pentru cuburi de gheaţă. De regulă, într-un cub încap aproximativ 2 linguriţe de usturoi pisat. De asemenea, dacă doriţi, puteţi opta pentru tăvile cu capac pentru cuburi de gheaţă.
Introduceţi tăvile cu usturoi în congelator şi lăsaţi-le cel puţin pentru 4 ore sau peste noapte, pentru a se întări.
Odată congelate, cuburile de usturoi se scot din tavă şi se păstrează în cutii alimentare de plastic pentru depozitare. Între cuburile de usturoi congelat se pune câte un strat de hârtie pergament (pentru copt), pentru ca acestea să nu lipească unele de altele. Cutia se închide cu capac şi se păstrează la frigider.
Dacă nu intenţionaţi să folosiţi usturoiul congelat prea curând, îl puteţi păstra mai bine turnând peste el puţin ulei vegetal (înainte de congelare).
Sursa: topremediinaturiste.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News