Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Criza economică. Banca Mondială, avertisment pentru România
WhatsApp
România ar trebui să se concentreze pe creşterea economică pe termen lung, iar pe termen scurt trebuie să fie foarte prudentă, întrucât pericolele sunt aproape, a declarat, vineri, Hans Timmer, economist-şef al Băncii Mondiale pentru Europa şi Asia Centrală, într-o conferinţă de presă susţinută la Bucureşti.
Guvern Dăncilă

"Vedem progrese în economia ţărilor din regiune, rata şomajului este mică, chiar mai mică decât cea dinainte de criza economică globală, ceea ce este valabil şi pentru România. Deficitul de cont curent a scăzut, în multe ţări sistemele fiscale sunt mai sănătoase, iar poveştile sunt de succes. Dar suntem foarte îngrijoraţi cu privire la unele aspecte", a spus expertul.

El s-a referit la schimbările tehnologice şi la faptul că vom avea în următorii ani o înăsprire a politicii monetare.

"Acestea ne vor duce pe un teritoriu necunoscut. Pericolul se apropie într-un fel pe care nu l-am văzut destul de des în trecut. Iată de ce este foarte important să fiţi foarte prudenţi în politicile pe care le adoptaţi. Să nu creşteţi deficitul de cont curent, să aveţi sub control situaţia fiscală, să aveţi un sector bancar foarte stabil şi să aveţi grijă ca datoriile din sectorul privat să scape de sub control, pentru că veţi avea nevoie de toate plasele de siguranţă în următoarea perioadă", a continuat Timmer.

Recomandări 

Întrebat dacă România este pregătită pentru a face faţă acestor provocări, el a recomandat eliminarea presiunilor inflaţioniste şi ţinerea sub control a deficitului bugetar.

"În România, având în vedere pericolele acestea care vor veni, aţi dori să aveţi o creştere nu atât de rapidă a deficitului de cont curent, poate aţi vrea o presiune mai mică pe inflaţie sau să ţineţi deficitul fiscal sub control. Nu spun asta pentru că suntem foarte, foarte îngrijoraţi pentru România sau pentru că suntem critici, ci pentru că aceste lucruri se apropie şi pentru toate ţările va veni un moment când vom plăti pentru toate acestea dacă nu suntem foarte prudenţi acum. Aşa că, în loc să vă focusaţi pentru a stimula creşterea pe termen scurt, focusul trebuie să fie mai mult pe problemele pe termen lung, iar pe termen scurt trebuie să fiţi foarte prudenţi", a concluzionat expertul Băncii Mondiale

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Economie Vezi toate articolele
pixel