Incinerările în crematoriul Lambrate din Milano au mai fost suspendate în timpul primului val al pandemiei, în aprilie, în care s-au înregistrat o sută de decese pe zi la Milano.
De sâmbătă și până la 3 ianuarie 2021, crematoriul se închide din nou, scrie Repubblica. Mai exact, se suspendă noile solicitări, inclusiv pentru rezidenții decedați ai orașului. Decizia a fost luată de municipalitate din două motive: reducerea timpilor de așteptare pentru incinerarea corpurilor ajunse în noiembrie (pentru incinerarea cărora se așteaptă în acest moment și 20 de zile) și intervenții de întreținere necesare.
Primul avertisment legat de noua urgență a apărut la începutul lunii noiembrie, când în Milano numărul morților a început să urce la 80 pe zi, față de „media normală de 46 de decese pe zi”. Atunci, municipalitatea a închis crematoriul pentru non-rezidenți. Cu toate acestea, timpii de așteptare s-au prelungit prea mult.
Administrația explică modul în care „cererea tot mai mare de incinerare” a dus inclusiv la 20 de zile așteptare pentru un mort.
Mai mult, timpii de așteptare nu pot fi prelungiți mai mult de atât inclusiv din motive de igienă.
Acesta este motivul pentru care a fost nevoie de restricții suplimentare în crematoriul Lambrate, care de această dată afectează și localnicii din Milano, favorizând, în același timp, înmormântările tradiționale. Familiile care în perioada închiderii crematoriului își înmormântează morții în mod tradițional sunt scutite de plățile către municipalitate.
Crematoriul se închide până pe 3 ianuarie și pentru că are nevoie de intervenții de întreținere.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News