Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Cozi uriașe în benzinăriile din Franța. Subvenția acordată de stat scade puternic, iar prețurile au explodat
WhatsApp
Au fost din nou cozi la stațiile de benzină din Franța. Carburanţii s-au scumpit de la miezul nopţii, când subvenția acordată de stat pentru fiecare litru de benzină sau motorină a scăzut de la 30 la 10 eurocenți. În plus, și benzinarii anulează jumătate din reducerea pe care o acordau în multe dintre staţii.

De câteva zile cozile formate de mașinile care așteaptă să alimenteze în benzinăriile din Franța sunt din ce în ce mai lungi. Șoferii încearcă să profite până în ultimul moment de subvențiile acordate de guvern.

”Un cost mare, sincer, un cost mare, venim un pic mai devreme pentru a evita creşterea preţurilor de miercuri. Va fi un cost mare pentru bugetul meu”, spune un francez, potrivit Știrile TVR.

Șoferii de taxi, cadrele sanitare care vizitează bolnavii la domiciliu, comercianții sau cei care nu au alte alternative de deplasare vor cheltui mai mult pentru un plin de benzină sau motorină.

”Pentru unii oameni este vital, avem nevoie de benzină, este vital, aşa că va trebui să punem banii necesari pentru a ne deplasa şi pentru a merge la muncă”, declară un localnic.

”Va avea un impact asupra portofelului, cu 30 de eurocenţi în plus la preţul unui litru. De exemplu, eu alimentez 14 litri, ori 30 de eurocenţi, sunt câţiva euro în plus şi scade puterea de cumpărare, pentru achiziţii, ieşiri sau orice altceva”, explică un francez, potrivit sursei citate.

Guvernul a alocat, numai pentru acest an, fonduri de peste 7 miliarde de euro pentru subvenționarea prețurilor la carburanți. De anul viitor, ajutoarele nu se vor mai acorda întregii populații, ci doar celor care vor avea nevoie, spun autoritățile.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel