Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Cosette Chichirău, despre Teodorovici: "Comportament de MĂSCĂRICI. M-a întrebat dacă îmi plac PARFUMURILE"
WhatsApp
Cosette Chichirău a reacţionat după ce Eugen Teodorovici a insultat parlamentarii Opoziţiei la comisia unde s-a dezbătut pe repede înainte bugetul pe anul 2019. Deputatul USR susţine că a văzut la ministrul de Finanţe un comportament de măscărici, care s-a arătat total dezinteresat de efectele acestui proiect.

"Nu aş spune că au fost dezbateri aprinse, ci pur şi simplu înjurături. (...) La 10:30, comisia încă nu începuse şi s-a terminat la 11:20. Deci în 50 de minute am terminat cu bugetul, timp în care ministrul Teodorovici nu a avut nimic de spus despre buget. Nimic. Dar s-a ocupat de a-şi înjura colegii, de a-i insulta,de a vorbi peste ei, de a se comporta ca un măscărici. El are un comportament de tipul ăsta de când e ministru şi dinainte. Dar mi se pare că a exagerat de data asta", a afirmat Cosette Chichirău la Realitatea TV.

 

DNA şi DIICOT, singurele instituţii cu bugetul tăiat

 

Deputatul de la USR a mai povestit că a încercat să obţină o explicaţie din partea minsitrului de Finanţe legat de buget şi de tăierile de buget de la DNA şi DIICOT, însă Eugen Teodorovici ar fi ales să îi ignore.

"Iar în plen nu a spus niciun cuvânt. Era acolo şi la un moment dat am intervenit şi am spus: "dacă tot sunteţi aici şi staţi pe scaun, spuneţi-ne ceva despre buget, spuneţi-le ceva românilor". Nu poti să stai aşa pe scaun, în dispreţ faţă de oamenii care aşteaptă ceva de la tine. Şi erau probleme importante de dezbătut. DNA şi DIICOT sunt cred că singurele instituţii care au bugetul tăiat anul accesta. (...) Înţeleg la DNA de ce vor să taie, au interes direct. Dar DIICOT, vorbim de criminali periculoşi, de trafic de droguri, de arme". 

 

C. Chichirău: "M-a întrebat dacă îmi plac parfumurile"

 

Cosette Chichirău susţine că aceste argumente nu l-au determinat pe ministrul de Finanţe să dea un răspuns, ba chiar a recurs apoi la insulte.

"L-a înjurat pe domnul Cîţu şi apoi mi-a spus mie să fac echipă cu domnul Cîţu. Nu am înţeles care era legătura. Nu e discurs de parlamentar, de minsitru, e comportament de bodegă. (...) Ne lua la mişto, pur şi simplu. (...) Data trecută, în comisie, m-a întrebat dacă îmi plac parfumurile", a mai declarat Cosette Chichirău la Realitatea TV.

 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel