Potrivit Patriarhiei Române, se recomandă consultarea la nivel de unitate de cult, acolo unde este posibil, cu cadre medicale competente, pentru a identifica măsuri de prevenire a răspândirii noului coronavirus, precum îndrumarea persoanelor suspecte de gripă din rândul celor care vin la biserică către unităţi medicale; dezinfectarea căilor de acces şi aerisirea corespunzătoare a lăcaşurilor de cult.
De asemenea, se va asigura o zonă de igienizare a mâinilor, cu produse necesare pentru aceasta (apă, săpun, dezinfectanţi etc.), în proximitatea lăcaşurilor de cult şi se vor respecta măsurile dispuse de autorităţile publice şi se va coopera cu acestea, "asigurându-se totodată libertatea religioasă a credincioşilor de a participa la viaţa liturgică a Bisericii şi de a primi asistenţă religioasă, în biserică şi la domiciliu".
Pentru a evita aglomerarea credincioşilor în spaţiul de cult, în timpul săvârşirii Sfintei Liturghii se vor utiliza difuzoare exterioare sau Sfânta Liturghie se va săvârşi în aer liber, lângă lăcaşul de cult.
Lăcaşurile de cult vor fi deschise zilnic credincioşilor pe întreaga perioadă a săptămânii, încât preoţii slujitori să poată răspunde tuturor solicitărilor privind Spovedania, Împărtăşania şi citirea unor rugăciuni. "Astfel, se va evita aglomeraţia credincioşilor la slujbele de sâmbătă şi duminică", precizează sursa citată.
Cu prilejul săvârşirii slujbelor bisericeşti, înainte de otpust se va citi rugăciunea specială pentru pocăinţă, pentru oprirea epidemiei actuale, pentru însănătoşirea persoanelor bolnave şi pentru întărirea spirituală a cadrelor medicale şi a persoanelor care contribuie la prevenirea şi combaterea epidemiei, mai recomandă Cancelaria Sfântului Sinod, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News