Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Coronavirus în România. Sirieni, căutaţi de autorităţi. Au fugit dintr-un centru de carantină
WhatsApp
Zece cetăţeni sirieni care se aflau într-un centru de carantină din judeţul Arad au plecat fără acordul autorităţilor, fiind căutaţi de forţele de ordine şi daţi în consemn la frontieră.
politia_romana_amenzi

Prtătorul de cuvânt al Prefecturii Arad, Lucian Cozma, a declarat, vineri seară, că străinii "ar fi părăsit centrul unde au fost cazaţi printr-un geam lăturalnic şi ar fi intrat pe o proprietate aflată în vecinătatea acestuia, de unde au reuşit să fugă în stradă".

"Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad a fost informat de plecarea celor zece persoane, căutările începând imediat. Au fost daţi în consemn atât patrulelor din teren, cât şi la punctele de trecere a frontierei de stat", a precizat Cozma.

Conform sursei citate, dacă vor fi prinşi, sirienii vor fi conduşi într-un alt centru de carantină, unde vor rămâne 14 zile pe cheltuiala lor.

Autorităţile precizează că centrele de carantină nu au pază înăsprită, fiind organizate în pensiuni, potrivit Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri principale Vezi toate articolele
pixel