Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Coronavirus în România. Bilanțul deceselor a ajuns la 92. UPDATE
WhatsApp
Alte patru persoane au murit din cauza coronavirusului, iar bilanțul deceselor urcă la 90. Printre ultimele patru persoane decedate se numără un bărbat care a stat în spital opt zile, la Bistrița, a fost externat și a murit acasă la o zi după externare.

Grupul de Comunicare Strategică anunță decesul unui bărbat de 77 ani din Bistrița Năsăud.

Acesta a fost internat din 22 martie la SJU Bistrița, având mai multe probleme medicale. Probele pentru coronavirus i s-au recoltat în 24 martie, iar în 30 a fost externat, înainte de a primi rezultatele.

Confirmarea a venit în 31 martie, iar bărbatul a murit marți acasă.

Deces cu numărul 88 este al unul bărbat de 72 ani din Suceava. Bărbatul era internat în SJU Suceava din 14 martie, rezultatul pozitiv a venut pe 31 martie, zi în care a și murit. Ca afecțiuni asociate acesta avea afecțiuni cardiace și BPOC.

Deși cu domiciliul în Botoșani, decesul a fost atribuit județului Suceava întrucât expunerea este în acest județ.

De asemenea, a murit o femeie de 66 ani din București, internată în 24 martie în SCU „Bagdasar-Arseni" pentru lipotimie cu traumatism minor. În 25 a fost transferată la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș", testul pozitiv a venit în 28 martie, iar o zi după aceea a murit. Femeia suferea și de o boală cardiovasculară, HTA și schizofrenie.

Deces numărul 90 este al unei femei de 77 ani din județul Covasna. Aceasta era internată în SJU Sfântu Gheorghe din 18 martie. A fost confirmată în 28 cu Covid-19 și a murit în 30. Femeia avea mielita cervicală și tetraplegie.

 

UPDATE, ora 21.17

 

Deces 91

Bărbat, 70 ani, din municipiul Bucuresti. Internat în data de 29.03.2020 la Spitalul Universitar de Urgență Bucuresti pe secția de Nefrologie pentru dializă, pacientul fiind dializat cronic. Debut
simptome respiratorii 29.03.2020, se recoltează proba, care este pozitivă în data de 30.03.2020. Pacientul este transferat în data de 30.03.2020 la spitalul Victor Babeș, însă decedează în salvare. Data deces: 30.03.2020

Deces 92

Femeie, 78 ani din municipiul București. Internata în data de 18.03.2020 pe secția orotopedie a Spitalul Universitar de Urgenta București pentru o fractura trohanteriana. Se confirmă în data de 29.03.2020 cu infecție COVID-19 și este transferată în 29.03.2020 la Spitalul Colentina.
Deces 31.03.2020. Antecedente personale patologice: boală cardiovasculara, diabet, boala neuro musculară, boală pulmonară cronică.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Sanatate Vezi toate articolele
pixel