Potrivit ministrului Economiei şi Finanţelor, Roberto Gualtieri, Roma va injecta astfel lichidităţi în sistemul financiar, fără a preciza suma, şi speră, datorită unui efect de levier, să obţină un "flux" de 340 de miliarde de euro suplimentare în favoarea gospodăriilor şi companiilor.
Concret, din cele 25 de miliarde de euro, "peste 10 miliarde vor fi destinate sprijinirii locurilor de muncă şi angajaţilor", a spus el într-o conferinţă de presă la sfârşitul consiliului de miniştri.
„Nimeni nu trebuie să îşi piardă locul de muncă”, a declarat el.
O altă parte importantă din această sumă, de 3,5 miliarde de euro, va fi destinată sistemului sanitar naţional şi protecţiei civile, aflate în prima linie în lupta împotriva epidemiei, care a făcut deja peste 1.800 de morţi în Italia, ţara cea mai afectată din Europa.
Gualtieri nu a precizat nici sumele prevăzute pentru a finanţa amânarea plăţii de taxe, impozite şi diverse contribuţii, dar nici cele pentru a susţine diferite sectoare economice.
Ministrul Economiei şi Finanţelor a subliniat totuşi că Italia „mizează pe fonduri europene” pentru decretul care va fi adoptat în aprilie.
Premierul Giuseppe Conte a ţinut la rândul său un scurt discurs, în care a încercat să ridice moralul populaţiei anunţând măsuri economice.
„Nimeni nu va fi abandonat”, a dat el asigurări, adăugând că „putem fi mândri că suntem italieni, împreună vom reuşi”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News