Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Coronavirus. Guvernul, măsuri pentru atenuarea efectelor negative produse de epidemie. Ionel Dancă: „Va fi bine”
WhatsApp
Şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, a anunţat că astăzi, la Guvern, vor avea loc mai multe şedinţe de lucru pentru stabilirea unor măsuri de contracarare a efectelor produse de epidemia de COVID-19.

De la ora 11,00, a fost programată o şedinţă de lucru pentru "stabilirea criteriilor pentru aplicarea măsurilor de sprijin în domeniile economice afectate", la care participă, printre alţii, reprezentanţi, la nivel tehnic, ai Cancelariei prim-ministrului, Administraţiei Prezidenţiale, Ministerului Finanţelor Publice, Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză, Institutului Naţional de Statistică, Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Ministerului Fondurilor Europene, Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, potrivit agendei publicate de Dancă pe Facebook.

Totodată, de la ora 14,00, va avea loc o şedinţă de lucru cu sectoarele economice critice, cele mai expuse la criza coronavirusului, unde vor fi prezenţi la nivel tehnic delegaţi ai Cancelariei prim-ministrului, Administraţiei Prezidenţiale, Ministerului Finanţelor, Ministerului Economiei, Ministerului Fondurilor Europene, Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, Patronate - Transporturi, Turism, Horeca.

O altă şedinţă de lucru cu sectoarele economice esenţiale pentru funcţionarea economiei este programată de la ora 16,00, cu participarea unor decidenţi din partea Cancelariei prim-ministrului, Administraţiei Prezidenţiale, Ministerului Finanţelor, Ministerului Economiei, Ministerului Transporturilor, Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, Patronate - Retail, Farma, Utilităţi, Comunicaţii.

 

Ionel Dancă: „Va fi bine”

 

Dancă precizează că întâlnirile şi discuţiile au loc în cadrul Grupului de lucru pentru evaluarea impactului economic generat de epidemia de coronavirus, constituit la nivelul Guvernului, prin Cancelaria prim-ministrului, împreună cu Administraţia Prezidenţială, prin Departamentul de Politici Economice şi Sociale.

"Chiar şi în condiţii de izolare, cu mijloacele tehnice disponibile, continuăm să facem ceea ce trebuie pentru a gestiona cât mai bine criza provocată de Coronavirus. #VaFiBine", a scris şeful Cancelariei premierului, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Sanatate Vezi toate articolele
pixel