Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Coronavirus. Compania Atlassib anunţă că nu suspendă cursele pe ruta Italia. Ce vor face ca să nu răspândească virusul
WhatsApp
Compania de transport internaţional de persoane cu sediul central la Sibiu, Atlassib, a anunţat luni că nu îşi suspendă nicio cursă pe ruta România - Italia, din cauza coronavirusului, în condiţiile în care traseele nu prevăd opriri în în localităţile aflate în carantină din Peninsulă, iar măsurile de prevenţie luate de operator prevăd dezinfectarea autocarelor şi ca şoferii să poarte măşti, pe care le vor schimba o dată la trei ore.

"Preocuparea noastră constantă este siguranţa pasagerilor noştri. Astfel, facem câteva precizări importante legate de subiectul epidemiei de coronavirus. Foarte important - cursele noastre se vor desfăşura conform programului normal, nu sunt curse anulate sau restricţionate", a anunţat compania Atlassib, pe pagina oficială de Facebook.

Potrivit sursei citate, Atlassib nu operează curse cu opriri în cele 11 localităţi din Italia care sunt în carantină.

"Menţinem legătura constant cu autorităţile din Italia şi de la noi din ţară, pentru a şti exact care este evoluţia situaţiei, şi care sunt măsurile care se impun. În momentul de faţă, 11 localităţi din Italia sunt în carantină. ATLASSIB&ATLANTIC TRAVELS INTERNATIONAL nu operează curse cu opriri în aceste localităţi. În afară acestor localităţi, nu s-au impus restricţii de trafic - atât cursele interne, cât şi cursele care operează transport internaţional de persoane şi colete se desfăşoară conform graficelor normale. Graniţele sunt deschise, şi monitorizate de către personal medical autorizat", se mai arată în comunicatul Atlassib.

Cei de la Atlassib dau asigurări că îşi curăţă autocarele cu substanţe speciale, iar şoferii poartă măşti, care se vor schimba o dată la trei ore.

"În ce priveşte cursele operate de către compania noastră, am implementat câteva măsuri de prevenire a contaminării cu virusul COVID-A9. Astfel, în pregătire pentru fiecare cursă, autocarele ATLASSIB&ATLANTIC TRAVELS INTERNATIONAL vor fi curăţate şi dezinfectate cu soluţii speciale. Şoferii vor purta masca de protecţie, care va fi schimbată la fiecare 3 ore. De asemenea, fiecare şofer are obligaţia realizării igienei adecvate a mâinilor, prin dezinfectarea cu soluţii pe bază de alcool, cât mai frecvent posibil", mai spun cei de la Atlassib.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Sanatate Vezi toate articolele
pixel