China a raportat astăzi 78 de cazuri de COVID-19, majoritatea contaminări importate din străinătate, provocând temeri legate de un nou val de contagiune, scrie AFP.
Pe de altă parte, au fost înregistrate şapte decese, potrivit bilanţului oficial al Ministerului Sănătăţii. Toate au survenit la Wuhan, leagănul pandemiei, unde un nou caz a fost semnalat după cinci zile fără contaminări suplimentare.
Imensa majoritate a noilor cazuri din China sunt contaminări ale unor persoane venind din străinătate, în timp ce pandemia părea sub control în ţară.
Din cele 78 de noi contaminări semnalate astăzi, 74 sunt cazuri aşa-zise importate, aproape dublu faţă de ziua precedentă.
Numeroase oraşe au adoptat reguli stricte pentru a-i pune în carantină pe noii sosiţi. Cu începere de ieri, toate zborurile internaţionale cu destinaţia Beijing trebuie să facă escală în prealabil pe alt aeroport chinez unde pasagerii sunt supuşii depistării virusului.
Cu peste 80.000 de cazuri şi 3.277 de decese anunţate oficial, China este a doua ţară cea mai grav afectată la nivel mondial de noul coronavirus după Italia. În total, au fost semnalate 427 de contaminări importate, relatează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News