Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Coronavirus. Austria introduce două zone în carantină și suspendă zborurile către mai multe țări
WhatsApp
Ambasada României transmite că, pentru a evita răspândirea de coronavirus, Austria impune o serie de noi restricții la intrarea și tranzitarea țării. 

„S-a introdus carantina pentru două regiuni: Patznauntal și St. Anton am Arlberg. Cetățenii străini din aceste zone pot pleca cu condiția să părăsească imediat Austria și să intre ulterior în izolare la domiciliu.

+A fost interzis accesul dinspre Italia, Elveția și Liechtenstein al persoanelor care doresc să rămână în Austria și nu posedă certificat medical care atestă starea de sănătate, nu mai vechi de 4 zile (în limba germană, engleză sau italiană). Pot intra pe teritoriul Austriei cetățenii austrieci și cetățenii străini fără certificat medical și care au domiciliul sau reședința în Austria, cu obligația de a intra în carantină 14 zile la domiciliu.

+Este permisă intrarea dinspre Italia, Elveția și Liechtenstein și tranzitarea fără oprire a teritoriului Austriei pentru: (1) persoane care călătoresc spre alte țări, fără oprire și cu semnarea unei declarații în acest sens, dar numai în măsura în care poliția de frontieră nu decide altfel; (2) transportul de marfă, navetiștii în interes de serviciu, forțele de intervenție și personalul diplomatic (în sensul art. I(e) al convenției de la Viena).
+S-a întrerupt circulația trenurilor către Italia.
+Se suspenda zborurile de pasageri cu Spania, Franta, Elvetia, Italia, China, Coreea de Sud, Iran.

Pentru că situația se poate schimba de la o zi la alta, vă recomandăm să vă interesați înainte de a călători în Austria despre condiții și situația pandemiei de coronavirus pe paginile de internet ale autorităților competente:
• Ministerul austriac al afacerilor externe: https://www.bmeia.gv.at/
• Ministerul austriac al sănătății: https://www.sozialministerium.at/Informationen-zum-Coronavi... ; https://www.sozialministerium.at/.../Coronavirus---Aktuelle-M...

Dacă credeți că v-ați infectat cu coronavirus și vă aflați în Austria, solicitați urgent asistență medicală la telefonul 1450. Pentru informații generale privind coronavirusul, sunați la Hotline 0800 555 621.

Puteți solicita asistență consulară la Ambasada României la Viena http://viena.mae.ro/node/1065”, arată Ambasada României în Austria într-un mesaj.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Sanatate Vezi toate articolele
pixel