Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Coronavirus Anglia: Numărul morților urcă la 5.000. Anunț despre starea lui Boris Johnson
WhatsApp
Numărul deceselor cauzate de coronavirus a crescut astăzi cu 621, față de ieri, ajungând la aproape 5.000 de morți.
Foto ILUSTRATIV

Marea Britanie înregistrează astăzi 4.934 de decese după infectarea cu noul coronavirus, printre care și 29 de pacienți care nu aveau alte boli ce ar putea fi asociate.

Persoanele decedate în Anglia aveau vârste cuprinse între 33 și 103 ani, 29 dintre acestea, cu vârste între 35 și 95 de ani, nu aveau alte probleme de sănătate.

Departamentul de Sănătate a declarat că numărul de decese provocate de coronavirus în spital a fost, sâmbătă la ora locală 17.00 de 4.93, față de 4.313 cu o zi înainte, potrivit Daily Mail.

De asemenea, Departamentul de Sănătate a spus că,până în această dimineață, la ora locală 9.00, fuseseră testate în total 195.524 de persoane, dintre care 47.806 au fost pozitive.

Țara Galilor a raportat încă 12 decese ale persoanelor care au testat pozitiv pentru Covid-19, ducând numărul de decese în țară la 166, iar în Irlanda de Nord, numărul morților a crescut cu șapte până la 63.

Primul ministru al Scoției, Nicola Sturgeon, a declarat că alte două persoane au murit după ce au fost testate pozitiv pentru coronavirus în Scoția, ceea ce a dus la 220 de decese totale.

Secretarul de stat în Ministerul Sănătații, Matt Hancock a declarat, pentru daily Mail, că premierul Boris Johnosn, depistat pozitiv cu COVID-19 săptămâna trecută, se simte bine, deși este încă în izolare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel