Pentru a prepara cornulețele fragede cu unt și rahat aveți nevoie să vă rezervați o jumătate de oră din timpul dumneavoastră.
Citește și Rețeta de mucenici a lui chef Scărlătescu. Desertul pentru 9 martie cu o savoare aparte
De asemenea, aveți nevoie de următoarele ingrediente:
-300 de grame de făină
-200 de grame de unt
-3 gălbenușuri proaspete
-100 de grame de zahar pudra vanillinat
-un vârf de cuțit de sare
-200 de grame de rahat
-50 de mililitri de lapte de la frigider
-zahăr pudră (adăugăm și în conținut, dar îl folosim și la final atunci când pudrăm cornulețele)
Citește și: Mannik, rețeta tradițională a tortului din griș, un deliciu simplu și rapid: Se topește în gură!
Așa cum am spus deja, timpul de preparare este unul minim pentru un desert. Luăm untul și îl punem într-un vas, acolo unde adăugăm de asemenea sarea și zahărul pudră pe care le batem până obținem o cremă omogenă. Pentru o eficiență mai mare, puteți folosi un mixer. Se adaugă apoi cele trei gălbenușuri pe rând. Atenție, este foarte important să le introduceți în compoziție pe rând. Cum băgați un gălbenuș îl bateți până ce se omogenizează cu crema de unt. Continuați cu al doilea și al treilea.
Pentru cel de-al doilea pas este necesară făină care trebuie adăugată treptat. Se adaugă laptele și se bate sau se mixează până se ajunge la un aluat moale. Se răstoarnă apoi aluatul pe masă și se frământă unul sau două minute. Nu exagerați cu frământatul, el trebuie doar să capete acea formă omogenă. După ce este gata aluatul, se acoperă bine și foarte etanș pentru ca apoi să poată fi introdus la frigider. Puteți folosi folie sau orice altceva care oprește aerul să intre. Se ia aluatul acoperit și se pune la odihnit în frigider pentru aproximativ o oră.
După ce a trecut ora necesară răcirii aluatului, se pudrează întreaga masă cu făină și se întinde o foaie subțire. De aici vom obține cornulețele. Dar cum facem asta? Tăiem foaia pe care am întins-o foarte bine în triunghiuri foarte mici cu latura de aproximativ doi centimetri. Se mărunțește rahatul și se așează câte o bucățică deasupra triunghiului pe care l-ați tăiat din aluat. După ce ați pus rahatul rulați cornulețul dinspre bază spre vârf. Repetați procedura pentru fiecare cornuleț pe care doriți să-l faceți. Acestea vor fi depozitate într-o tavă întinsă care să intre în cuptor. Introduceți tava plină cu cornulețe în cuptorul preîncălzit la 180 de grade celsius pentru maximum 15 minute. După primele 10 minute, puteți verifica starea lor pentru ca acestea să nu se ardă.
După ce considerați că sunt suficient de tari(atenție să nu le ardeți) le scoateți după 3-4 minute, dându-le puțin timp ca să se răcească, pentru că scoase mai devreme și foarte fierbinți se pot fărâma. De acum le puteți consuma după preferințe. Desigur, le puteți pudra la grămadă sau le puteți tăvăli individual prin zahăr pudră. Aceasta a fost rețeta. Poftă bună!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News