Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Corina Creţu: „România nu are SCUZE să PIARDĂ bani europeni”
WhatsApp
România are deja 12 ani de când este membră a Uniunii Europene şi a acumulat suficientă experienţă pentru a avea cele mai bune rezultate în atragerea de fonduri în viitor, dar şi pentru a nu mai avea scuze dacă vor continua să apară probleme legate de pierderea banilor europeni, a declarat astăzi, la Cluj, comisarul pentru politică regională, Corina Creţu.

Comisarul a participat, astăzi, la conferinţa comisiei COTER din cadrul Comitetului European al Regiunilor (CoR) pe tema „Susţinerea şi dezvoltarea unei politici de coeziune eficiente pornind de la autorităţile locale şi regionale din Uniunea Europeană”, ocazie cu care a subliniat că ţara noastră ar trebui să beneficieze la maximum de fondurile europene în următoarea etapă de programare, 2021-2027.

Citește și Corina Crețu, despre ROMÂNII din Italia: „Cel mai mare FENOMEN migrator de SUCCES"

„Depinde de toate ţările, inclusiv de România, să valorifice toate oportunităţile care i se oferă şi să se pregătească foarte bine pentru perioada 2021-2027. Sunt deja 12 ani de când România este stat membru al UE. După părerea mea, a acumulat suficientă experienţă pentru a avea cele mai bune rezultate din 2021 încolo, dar şi pentru a nu mai avea scuze dacă vor continua să apară probleme legate de pierderea banilor europeni. (...) Potrivit propunerii CE, în perioada 2021-2027, România va beneficia de 31 de miliarde de euro din fondurile politicii de coeziune şi dezvoltare regională, ceea ce înseamnă cu 8% în plus faţă de perioada 2014-2020. Sperăm ca propunerea să rămână aşa cum a fost înaintată de CE”, a declarat comisarul european în conferinţa de presă organizată în cadrul evenimentului.

 

„Nu este corect să dai vina pe Bruxelles”

 

Corina Creţu a amintit şi de disputa creată la nivelul României privind construirea spitalelor regionale şi a afirmat că nu i se pare normal să se dea vina pe Bruxelles în această problemă, deoarece la nivelul Comisiei există disponibilitate pentru găsirea unor soluţii.

„De exemplu, avem această dispută legată de spitalele regionale. Rămâne la latitudinea Guvernului (...). Beneficiarul este Ministerul Sănătăţii. Dacă Guvernul decide să răspundă afirmativ solicitărilor dumneavoastră (de la Cluj - n.r.), ale celor de la Craiova şi de la Iaşi, de a avea în responsabilitate directă realizarea spitalelor regionale, noi suntem gata să schimbăm Programul Operaţional Regional. Nu este corect să dai vina pe Bruxelles pentru că, din punctul nostru de vedere, important este ca investiţiile să se facă, nu cine este beneficiarul final al acestor investiţii”, a spus comisarul.

 

Politica de coeziune să fie adoptate cât mai curând

 

Aceasta a subliniat că este preocupată, în mod special, ca propunerile Comisiei Europene privind politica de coeziune să fie adoptate cât mai curând, dacă este posibil chiar în perioada preşedinţiei României a Consiliului Uniunii Europene sau cel mai târziu până la finalul anului, astfel încât oraşele şi regiunile să poată începe să lucreze la programele viitoare şi să folosească, încă de la 1 ianuarie 2021, fondurile disponibile pentru următoarea perioadă de programare.

Citește și Corina Creţu: "Nu e normal ca un MINISTER să dezinformeze. Să mă ATACE, dar să facă"

Conferinţa comisiei COTER din cadrul Comitetului European al Regiunilor (CoR) pe tema „Susţinerea şi dezvoltarea unei politici de coeziune eficiente pornind de la autorităţile locale şi regionale din Uniunea Europeană" are loc în 25-26 martie 2019 la Cluj-Napoca. La eveniment participă comisarul european pentru politica regională, Corina Creţu, vicepreşedintele Consiliului Regional Nouvelle-Aquitaine, Isabelle Boudineau, primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, precum şi reprezentanţi ai tuturor regiunilor europene şi autorităţi locale din Cluj-Napoca.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel