Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Corina Crețu: „13 ani de la aderarea României la UE. Nu toate planurile s-au realizat”
WhatsApp
Fostul comisar european Corina Crețu a amintit că miercuri, 1 ianuarie, s-au împlinit 13 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană. Actualul europarlamentar a subliniat însă că în tot acest timp nu toate planurile inițiale au fost realizate pe deplin.
Corina Cretu Facebook

„Se împlinesc, astăzi (miercuri-n.r), treisprezece ani de la momentul aderării României la Uniunea Europeană - o realizare istorică ce a schimbat în bine soarta țării noastre, atât de greu încercată pe parcursul tranziției. Așa cum apreciam și cu ocazia aniversărilor precedente, în toți acești ani am făcut progrese remarcabile, iar urmare a statutului nostru de țară membră a Uniunii Europene, ne bucurăm astăzi de stabilitate și de prosperitate. Sigur, au existat sacrificii și nu toate planurile inițiale s-au realizat pe deplin. Dar cel mai mare câștig este faptul că odată cu dobândirea acestei calități, odată cu revenirea în sânul marii familii europene, perspectivele României au devenit mult mai largi, potențialul nostru se poate manifesta la adevărata sa valoare, iar românii pot avea o viață mai bună", a scris Corina Crețu, pe Facebook.

Europarlamentarul Pro România a adăugat că speră ca următorii ani să reprezinte confirmări ale beneficiilor pe care România le are în calitate de membru al UE.

„Îmi doresc ca următorii ani să reprezinte, în continuare, confirmări ale beneficiilor pe care România le are ca urmare a statutului de Membru al Uniunii Europene. Să nu uităm că succesul Uniunii Europene este și succesul României. La mulți ani României europene! Numai bine tuturor!", a subliniat Crețu.

România a devenit pe 1 ianuarie 2007 membru al Uniunii Europene.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel