Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Conducerea PNL validează ASTĂZI lista Cabinetului Orban şi programul de guvernare
WhatsApp
Biroul Politic Naţional al PNL se reuneşte, joi, pentru a valida lista cu miniştrii Cabinetului Orban şi programul de guvernare.

Premierul desemnat Ludovic Orban ar urma ca după-amiază să depună aceste documente la Parlament, potrivit unor surse liberale.

Marţi şi miercuri, Ludovic Orban a încheiat a doua rundă de negocieri cu PMP, ALDE, USR, UDMR şi Pro România pentru a obţine din partea acestor formaţiuni politice sprijinul pentru învestirea Guvernului, Orban declarându-se încrezător în şansele Executivului de a trece de Parlament.

"Eu mă menţin încrezător. Continuăm discuţiile. Am încredere că, aşa cum au existat 238 de parlamentari care au înţeles necesitatea de a pune punct guvernării PSD, se vor găsi un număr suficient de parlamentari, minim 233, care să înţeleagă că este vital pentru România să aibă un guvern legitim", a spus Orban,

În urma discuţiilor, liderii ALDE, UDMR, PMP şi USR au spus că există şanse de a susţine învestirea Guvernului, în schimb liderul Pro România a anunţat că parlamentarii formaţiunii nu vot vota Guvernul PNL.

Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat, după cea de a două rundă de negocieri cu premierul desemnat, că va merge în Biroul Politic Executiv al partidului, unde va susţine să se dea votul în favoarea învestiturii Guvernului PNL.

De asemenea, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a precizat că sunt şanse serioase ca Guvernul Orban să treacă în săptămânile care urmează şi a anunţat că formaţiunea pe care o conduce va lua o decizie în privinţa susţinerii noului Executiv numai după ce vor fi depuse programul de guvernare şi lista cu propunerile de miniştri.

Preşedintele PMP, Eugen Tomac, a susţinut că o decizie privind învestirea Cabinetului Orban va fi luată în Colegiul Naţional al Partidului Mişcarea Populară, iar preşedintele USR, Dan Barna, a anunţat că a ajuns la un acord cu reprezentanţii PNL şi, probabil, la finele săptămânii, formaţiunea pe care o conduce va lua o decizie finală de susţinere a noului guvern.

"Nu era nicio surpriză faptul că noi, cei de la Pro România, nu vom vota pentru învestirea Guvernului PNL", a precizat, în schimb, liderul Pro România, Victor Ponta.

Potrivit calculelor liberalilor, după discuţiile de miercuri, Guvernul ar fi susţinut de 221 de parlamentari, din cele 233 de voturi necesare, însă Ludovic Orban a precizat că mai sunt negocieri cu peste 25 de parlamentari. Lista Cabinetului Orban ţine cont de toate discuţiile purtate cu partenerii şi va fi consultată cu preşedintele Klaus Iohannis, a precizat premierul desemnat. Orban a anunţat că va transmite o scrisoare preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului pentru a propune un calendar cât mai rapid de învestire a Guvernului.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel