Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Comisarul european al Sănătăţii: Statele din UE ar trebui să acţioneze acum pentru valurile de COVID-19 de la iarnă
WhatsApp
Statele membre ale Uniunii Europene ar trebui să înceapă să se pregătească acum pentru un nou val al pandemiei de COVID-19 la toamnă şi iarnă, a declarat luni comisarul european pentru Sănătate şi Siguranţa Alimentară, Stella Kyriakides, precizând că există o înmulţire "îngrijorătoare" a focarelor, potrivit Reuters.

Oficialul european a atras atenţia de asemenea că nu este loc de complezenţă şi că pandemia nu s-a terminat.

"Din păcate, pandemia a arătat o creştere îngrijorătoare în unele ţări", a afirmat Stella Kyriakides la postul public de radio din Cipru, ţara sa natală.

"În ultimele două luni ne-am pregătit pentru toamnă şi iarnă, pe deplin conştienţi că următorul val pandemic nu poate şi nu ar trebui să apese şi mai mult asupra economiilor şi societăţilor noastre, în special într-un moment în care ele sunt deja afectate de războiul şi de invazia din Ucraina, precum şi de inflaţie", a adăugat ea.

Stella Kyriakides a precizat că executivul comunitar a cerut statelor membre să accelereze vaccinarea cu booster a persoanelor de peste 60 de ani şi a grupurilor vulnerabile.

"Aceste luni ar trebuie să fie luni de pregătire, pentru ca sistemele noastre de sănătate să fie pregătite pentru posibile noi valuri care, de exemplu, s-ar putea combina cu gripa de sezon", a mai afirmat comisarul european.

 

Vaccinul Imvanex, autorizat de Comisia Europeană împotriva variolei maimuţei

 

Comisia Europeană şi-a dat acordul pentru ca vaccinul Imvanex să fie comercializat ca o măsură de protecţie medicală împotriva variolei maimuţei, aşa cum a recomandat săptămâna trecută Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA), a anunţat luni producătorul acestui ser, compania daneză de biotehnologie Bavarian Nordic, citată de Reuters.

Comisia Europeană a luat decizia privind autorizarea vaccinului Imvanex la doar o zi după ce Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a emis cel mai înalt nivel al său de alertă - urgenţă de sănătate publică de importanţă internaţională - din cauza răspândirii rapide a variolei maimuţei.

"Disponibilitatea unui vaccin autorizat poate să îmbunătăţească semnificativ pregătirea ţărilor pentru a combate bolile emergente, însă numai prin investiţii şi planuri structurate privind pregătirile pentru situaţiile de risc biologic", a declarat Paul Chaplin, CEO-ul companiei Bavarian Nordic.

Vaccinul acestei companii, singurul ser aprobat pentru prevenirea infectării cu variola maimuţei în Statele Unite şi Canada, fusese până acum autorizat în Europa doar pentru a combate variola umană.

Însă Bavarian Nordic a furnizat deja mai multor ţări din UE doze cu vaccinul său Imvanex în timpul actualei epidemii de variola maimuţei în cadrul unei proceduri cunoscute sub numele de "utilizare off-label", conform Agerpres.

Autorizarea este validă în toate ţările membre ale Uniunii Europene, precum şi în Islanda, Liechtenstein şi Norvegia, au anunţat reprezentanţii companiei daneze.

Dezvoltarea vaccinului Imvanex a fost posibilă datorită unor investiţii importante făcute de administraţiile americane în ultimele două decenii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Sanatate Vezi toate articolele
pixel