În București și județele Prahova, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea, Dolj, Iași, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galați, Buzău, Brăila, Tulcea, Ialomița, Constanța, Ilfov, Călărași, Giurgiu, Teleorman și Olt vremea va fi caniculară, se vor înregistra temperaturi maxime de 35...38 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge sau va depăși pragul critic de 80 de unități.
În jumătatea de sud a țării local și temporar vântul va avea intensificări, cu viteze la rafală în jurul a 55 km/h.
În Dobrogea, sudul Moldovei, cea mai mare parte a Munteniei și local în Oltenia nopțile vor fi tropicale, cu temperaturi minime ce nu vor coborî sub 20 de grade.
Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități și în Câmpia de Vest, transmite Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News