"Astăzi, în prima zi de sâmbătă a lunii iulie, marcăm şi în România Ziua Internaţională a Cooperaţiei (#CoopsDay), dedicată unui sector care asigură o bună parte din producţia de bunuri şi servicii, locuri de muncă, venituri şi chiar calificare profesională, prin sistemul de învăţământ dual, pentru mulţi dintre români. Perioada deja foarte lungă de când întreaga lume se confruntă cu pandemia a produs un recul nedorit şi în sectorul cooperatist meşteşugăresc. Într-un asemenea context, consider binevenită iniţiativa Alianţei Cooperatiste Internaţionale ca evenimentele dedicate acestei zile să se desfăşoare în acest an sub tema "Reconstruim mai bine împreună". Subscriu la această idee că depăşirea problemelor generate în plan economic şi social depinde de modul în care noi toţi ne vom mobiliza şi ne vom concentra asupra soluţiilor şi oportunităţilor pe care le avem la îndemână în acest moment", spune premierul în mesaj.
El arată că măsurile pe care le are în vedere Guvernul, pentru susţinerea sectorului economic, inclusiv zona întreprinderilor mici şi mijlocii şi a cooperaţiei, pun accent pe direcţionarea responsabilă, transparentă şi eficientă a resurselor financiare de care vom dispune în perioada următoare. "Dezvoltarea economică şi relansarea post-COVID înseamnă mai mult decât cifrele pe care ni le prezintă agenţiile de rating, statisticile şi analiştii economici: de ele depinde standardul de viaţă al fiecărui român. De aceea, am prevăzut în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă proiecte care să susţină iniţiativa privată şi, prin acestea, şi sectorul cooperaţiei. Avem şi proiecte prin care vom adapta infrastructura educaţională la cererea de personal calificat de pe piaţa muncii şi vrem să extindem la nivel naţional sistemul de învăţământ dual, care s-a dovedit deja un model de succes în sectorul privat. Aşa putem asigura forţa de muncă necesară inclusiv pentru zona de cooperaţie, care a oferit întotdeauna oportunităţi şi pentru persoane din categorii defavorizate", mai afirmă premierul.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News