Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Cîțu, declarații după incendiul de la Iași: „Trebuie să fie aplicate aceste măsuri”
WhatsApp
După incendiul izbucnit, azi, la Iași, premierul României, Florin Cîțu, a declarat, la TVR 1, că Ministerul Sănătății trebuie să implementeze planul de măsuri realizat după incendiul de la Piatra Neamț.

Prim-ministrul României a precizat că incendiul de la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” din Iași a izbucnit într-o zonă, care urma să fie reabilitată la toamnă și că este o veste bună că nu s-au înregistrat victime, evitându-se astfel o tragedie.

„Am evitat o tragedie, este foarte bine, nu avem victime în primul rând. Incendiul a fost într-o zonă care urma să fie reabilitată în toamnă. Au fost evacuate persoane preventiv, nici fumul nu a ajuns la ele. Mai multe vom afla mai târziu, nu ştim exacat de la ce a început, posibil o instalaţie electrică. Înţeleg că era un cabinet medical, o zona-tampon”, a precizat premierul României, Florin Vasile Cîțu, la postul de televiziune TVR 1.

Prim-ministrul a transmis că există un plan de măsuri la Ministerul Sănătăţii, după incendiul de la Piatra Neamț. Aceste măsuri ar trebui implementate. „Există un plan de măsuri la Ministerul Sănătăţii, trebuie să vedem dacă este implementat sau nu, după Piatra Neamţ. Aceste lucruri existau din iarnă la minister. Trebuie să fie aplicate aceste măsuri, tocmai acesta a fost rolul controlului. Implementarea este la Ministerul Sănătăţii, planul de măsuri trebuie implementat”. Florin Cîțu a adăugat că România are nevoie de spitale noi. Astfel că, până în 2024, se plănuiește construirea a 1-2-3 spitale cu ajutorul PNRR. „Este nevoie de spitale noi în România. Vreau să avem 1-2-3 spitale până în 2024. Am tras foarte mult să avem construcţia de noi spitale în PNRR”.

 

Toți pacienții au fost evacuați

 

Reamintim că în această seară, în jurul orei 19, a izbucnit un incendiu la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” din Iași. Flăcările au acaparat un pavilion administrativ al corpului B de la etajul al treilea, secția ATI. Din fericire, toți pacienții au fost evacuați. De la etajul 3 au fost evacuate 12 persoane (5 copii – 3 aparținători și 4 cadre medicale), ce au fost mutate într-o altă aripă a spitalului, toate persoanele fiind stabile. Incendiul este localizat. Potrivit informațiilor, se pare că la acel etaj se efectuau reparații. Circulația în zonă a fost blocată pe ambele sensuri.

[citeste si]

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel