Premierul Florin Cîțu a declarat vineri că este de neacceptat ce s-a întâmplat vineri la Constanța unde 7 pacienți și-au pierdut viața în urma unui incendiu la secția ATI a Spitalului de Boli Infecțioase. El a anunțat că l-a demis pe șeful Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate (ANMCS). De asemenea, Cîțu a precizat că a cerut primarului Constanța să demită managerul spitalului.
"L-am sunat pe domnul primar al Constantei Virgil Chițac si i-am cerut să o demită pe doamna manager al spitalului de boli infecțioase. In același timp am semnat ordinul prin care l-am demis pe președintele ANMCS care de când a intrat in funcție nu a mai făcut nicio evaluare și era în atribuțiile sale să facă evaluări în privința acreditărilor a spitalelor, mai ales că la acest spital am descoperit mai multe nereguli”, a spus Cîțu.
Zeci de pompieri au intervenit pentru evacuarea celor peste 100 de pacienți din spital, care au fost transferați la mai multe unități medicale. Imaginile difuzate de presa locală arată pacienți scoși de pompieri pe geam, la fel și cadre medicale. Șeful ISU Dobrogea, Mihail Amarandei, spune că la spital au fost făcute controale în februarie și au fost descoperite nereguli de "ordin tehnic şi organizatoric". Unitatea medicală avea termen până la finalul anului să rezolve acele probleme, însă ISU nu a mai verificat dacă s-a și întâmplat asta.
"Din păcate, am avut și 7 persoane decedate. La început s-a confirmat cifra de 9 persoane și apoi a fost actualizată. Când raportăm date în dinamică, se întâmplă astfel de cazuri. Ca să nu se întâmple astfel de situații, ar însemna să nu comunicăm nimic până nu stăm la rece. Ne cerem scuze și ne bucurăm că sunt 7, și nu 9Noi nu am confundat că 2 persoane în viață ar fi decedat. S-a confundat un număr. S-a calculat din greșeală 9 în loc de 7, pentru că s-au calculat de două ori 2 decedați", a spus Raed Arafat, într-o conferință de presă la Constanța, pe tema raportării inexacte a numărului de victime.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News