Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Cioloș renunță la funcția de președinte Renew, după câștigarea alegerilor interne USRPLUS: „Nu îmi doresc să intru în Guvern“
WhatsApp
Președintele USR PLUS Dacian Cioloș spune că nu face niciun pas înapoi în privința moțiunii împotriva Guvernului Florin Cîțu. El a menționat că nu își dorește să intre într-un viitor guvern și că odată ajuns președinte de partid va demisiona din funcția de președinte al grupului Renew.

„Putem intra într-un guvern de coaliție cu PNL și cu UDMR dacă avem un premier cu care putem lucra și în niciun caz acest premier nu poate să fie Florin Cîțu. Vom avea, săptămâna viitoare, moțiunea de cenzură, care va fi votată, pe care noi o vom susține”, a spus Dacian Cioloș.

Potrivit acestuia, doar după rezultatul moțiunii de cenzură va discuta „în alte condiții” și cei din USR PLUS vor afla „ce își dorește și PNL, pentru că deocamdată nu e clar ce își dorește”.

Întrebat dacă îl va suna pe premierul Florin Cîțu, Dacian Cioloș a spus că deocamdată nu are ce să discute.

Dacian Cioloș, noul președinte USRPLUS

 

„Să treacă Congresul și după ce trece Congresul, după o primă discuție în Biroul Național, vom lua decizia legată de direcția în care mergem Nu am ce discuție să am astăzi, mâine. (...) Vom aștepta rezultatul moțiunii de cenzură pentru că nu prea avem ce discuta până nu avem rezultatul moțiunii de cenzură”, a mai spus Dacian Cioloș

Cioloș a precizat că va merge zilele următoare la Bruxelles pentru a clarifica situația sa. El a menționat că se va ține de cuvânt și va renunța la poziția de președinte al Grupului Renew pentru că acum este președintele partidului USR PLUS.

Întrebat în continuare dacă vrea un post în Guvern sau dacă fostul președinte Dan Barna va fi susținut pentru funcția de vicepremier, Dacian Cioloș a spus că nu își dorește să intre în Guvern.

„Eu nu îmi doresc să intru în Guvern. Am câștigat această poziție de președinte al partidului și vreau să mă ocup de partid. Vom vedea cine va intra în Guvern. Vor fi discuții pe care le vom avea în Biroul Național”, potrivit președintelui USR PLUS.

Dacian Cioloș este noul președinte al USR PLUS, după al doilea tur de scrutin intern. El l-a învins pe Dan Barna, fostul președinte. Dacian Cioloș a obținut 50,9% din voturi, iar Dan Barna 49,1%, potrivit Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel