Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Șapte victime, după ce un microbuz cu 11 pasageri a intrat într-un parapet, în județul Brașov
WhatsApp
Un microbuz în care se aflau 11 persoane a intrat miercuri într-un parapet pe DN 73A, în localitatea Pârâul Rece din judeţul Braşov, din primele informaţii cinci persoane fiind rănite. Ulterior, numărul victimelor a fost actualizat: trei adulți și patru copii vor fi transportați la spital . 
Sursa foto: ISU Brașov

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe DN 73A, localitatea Pârâul Rece, judeţul Braşov, conducătorul unui microbuz, în care se aflau 11 persoane, a pierdut controlul direcţiei de mers şi a intrat într-un parapet. Din primele informaţii, 5 persoane ar fi rănite, aflându-se în evaluare medicală.

Circulaţia rutieră se desfăşoară pe un singur fir, alternativ, prin dirijarea poliţiei. Se estimează reluarea traficului după ora 12,00, anunţă sursa citată de Agerpres.

Potrivit primelor ISU Brașov, în mijlocul de transport se aflau 11 persoane la momentul coliziunii.

În urma evenimentului au rezultat patru victime.

„La fața locului s-au deplasat patru echipaje SMURD, două ambulanțe SAJ și o autospecială de descarcerare. Toate persoanele implicate în accident sunt evaluate de către personalul medical” au precizat reprezentanții ISU Brașov.

Ulterior, numărul victielor a fost actualizat: Șapte victime, trei adulți și patru copii vor fi transportați la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

La fața locului sunt prezente echipaje ale Poliției Rutiere și Serviciului Criminalistic care efectuează cercetări pentru lămurirea împrejurărilor și condițiilor în care s-a produs accidentul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel