"În ultimele 24 de ore, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară, trei cetăţeni turci, un bulgar şi un ucrainean, aflaţi la volanul unor ansambluri rutiere înmatriculate în Turcia, Bulgaria şi România.
Şoferii transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii, diverse bunuri (...) pentru societăţi comerciale din Germania, Slovacia, Franţa şi Austria. Unul dintre şoferi a adus la cunoştinţa poliţiştilor de frontieră faptul că din semiremorcă se aud zgomote şi că ar putea fi ascunse persoane în interiorul acesteia", se arată într-un comunicat transmis miercuri de Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Oradea.
Conform sursei menționate anterior, prin efectuarea unui control riguros asupra mijloacelor de transport, au fost găsiți 137 de cetățeni străini ascunși în semiremorci. Aceștia proveneau din mai multe țări, precum Pakistan, Bangladesh și Sudan, și au intrat legal în România.
"Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de migranţi pentru patru dintre şoferi, iar faţă de unul dintre ei a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 ore, urmând ca în cursul zilei să fie prezentat cu propunere de arestare preventivă. Totodată, cetăţenii depistaţi ascunşi sunt cercetaţi pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun", se mai menţionează în comunicat, conform Agerpres.
---------------------------------------------------------------------------------------------------------
Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp atunci când apare o știre importantă, puteți intra pe unul din grupurile de dedicate cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următoarele linkuri:
-> https://chat.whatsapp.com/JJePx9Ood2XAgm8wytbimH
-> https://chat.whatsapp.com/J6n4XX2nQLL0yuoailBGk6
-> https://chat.whatsapp.com/Jb6xHKTjTdhIGOmUrCk0qy
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News