Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Chinezii vor să arunce în mare trupul lui Dan Sandu, comandantul român mort acum 2 luni. MAE explică pe larg situația incredibilă
WhatsApp
Ministerul Afacerilor Externe a transmis că a întreprins mai multe măsuri pentru a aduce în țară trupul comandantului de navă roman, mort în 19 aprilie la bordul vasului, pe care autoritățile chineze refuză să îl repartrieze și insistă să îi facă "înmormântare în mare", de teama COVID-19.   

Ministerul Afacerilor Externe a transmis, la cererea Aleph News, că a întreprins măsuri în cazul cetățeanului român decedat la bordul navei Vantage Wave încă de la data semnalării acestui incident Ambasadei României la Jakarta, respectiv din 21 aprilie, de către compania armatorului vasului.

„Reprezentanții Ambasadei României la Jakarta au solicitat autorităților indoneziene permisiunea debarcării trupului neînsuflețit în vederea demarării procedurilor de repatriere. În urma demersurilor misiunii diplomatice, autoritățile indoneziene au transmis faptul că, în contextul măsurilor restrictive impuse în perioada pandemiei de COVID–19, nu este permisă debarcarea trupului neînsuflețit în portul Batam din Indonezia”, spun reprezentanții MAE, potrivit Mediafax.

Pe fondul refuzurilor de debarcare din partea autorităților din Singapore, Malaysia și Republica Coreea, vasul și-a continuat călătoria către Republica Populară Chineză, la sfârșitul lunii aprilie.

Astfel, reprezentanții Consulatului General al României la Shanghai și ai Ambasadei României la Beijing au întreprins demersuri telefonice și în scris, pe lângă autoritățile chineze, atât anterior, cât și ulterior sosirii navei, pentru sprijin în vederea ancorării vasului, debarcării și repatrierii trupului neînsuflețit.

Ambasadei României la Beijing a sugerat aplicarea reglementărilor internaționale

 

„Astfel, reprezentanții Consulatului General al României la Shanghai și ai Ambasadei României la Beijing au transmis inclusiv o serie de demersuri scrise autorităților chineze competente, pe parcursul lunilor aprilie și mai 2021, prin care au propus mai multe soluții în acest caz, însă autoritățile chineze au refuzat să acorde permisiunea debarcării, invocând reglementările naționale aplicabile în context COVID-19, precum și situația epidemiologică din punctul de origine al vasului, respectiv India”, mai spun cei de la MAE.

Potrivit MAE, reprezentanții misiunilor diplomatice din Republica Populară Chineză, inclusiv Ambasadorul României la Beijing, au informat compania, asigurătorul și familia cetățeanului român cu privire la refuzul autorităților chineze de a permite ancorarea vasului și debarcarea trupului neînsuflețit. În discuțiile cu compania care deține vasul, asigurătorul și angajatorul, reprezentanții Ambasadei României la Beijing au sugerat aplicarea reglementărilor internaționale cu referire la dreptul mării și revenirea vasului în portul de origine, singurul obligat, prin lege, să permită acostarea în orice condiții.

Cei de la MAE mai spun că în cursul lunii mai a avut loc o întâlnire între reprezentanți ai Departamentului Consular din cadrul Centralei MAE şi ai Ambasadei Republicii Populare Chineze la București în încercarea de a identifica o eventuală soluție de sprijin în acest caz, partea română adresând rugămintea de a analiza cazul și de a facilita debarcarea trupului neînsuflețit pentru ca acesta să fie repatriate, cu luarea tuturor măsurilor de protecție pe care partea chineză le consideră necesare.

„Reprezentanții Ambasadei Republicii Populare Chineze la București au reiterat măsurile adoptate de autoritățile chineze în contextul pandemiei de COVID-19 şi imposibilitatea permiterii debarcării trupului neînsuflețit pe teritoriul chinez”, arată MAE.

Trupul comandantului este blocat de două luni

 

În această situație, reprezentanții Consulatului General al României la Shanghai și ai Ambasadei României la Beijing vor menține legătura în permanență cu autoritățile locale, angajatorul, compania care deține nava, compania de asigurări și cu familia comandantului de navă decedat, vor continua să acorde asistență consulară, conform competențelor legale și cu stricta respectare a măsurilor adoptate în contextul pandemiei de COVID-19, și vor continua să ofere asistență în identificarea unei soluții, mai arată MAE.

Trupul neînsufleţit al comandantului de navă Dan Sandu, din România, este blocat de două luni într-un port chinez, pe nava pe care a condus-o. Familia nu îl poate repatria, iar chinezii vor să îl arunce în mare, pentru că se tem de un eventual focar de COVID-19 cu tulpina indiană. Dan Sandu a murit din cauza unui infarct. Soţia comandantului, Gabriela Sandu, spune că „înmormântarea în mare” nu e altceva decât aruncarea trupului peste bord și exclude acest procedeu. Familia cere ca măcar cenuşa comandantului să fie adusă acasă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel