Certificatul verde a devenit obligatoriu, incepând din 06 august, în interiorul restaurantelor și barurilor.
Un articol din decretul autorităților italiene prevede certificarea și la spectacolele pentru public, la evenimente sportive și competiții, în muzee și alte instituții de cultură, piscine, săli de sport, centre wellness, la festivaluri, târguri, conferințe și congrese.
În biserici nu este nevoie de document.
În cinematografe și teatre este nevoie de certificatul verde, însă a crescut numărul permis de spectatori. În regiunile galbene pot participa maxim 2.500 de spectatori în aer liber și maxim 500 în interior. În zonele albe limitele au fost stabilite la 5.000 de persoane în aer liber și 2.500 de persoane în interior.
Pentru cei care încalcă regulile sau nu fac verificările necesare se aplică amenzi între 400 și 1.000 de euro atât operatorului, cât și clienților. Dacă regulile se încalcă în 3 zile diferite, un local se poate închise de la 1 la 10 zile.
În ce privește școlile, ministrul Sănătății, Roberto Speranza, a declarat că autoritățile se implică pentru deschiderea acestora în siguranță din septembrie. Angajații școlilor vor avea nevoie, cel mai probabil, de certificatul verde.
Obligativitatea măștilor de protecție se va păstra și în acest an, cu excepția copiilor cu vârsta sub 6 ani, pentru cei cu patologii sau dizabilități.
De asemenea, va fi interzisă intrarea în școală pentru toți cei care prezintă simptome respiratorii sau temperatură peste 37,5 °.
Autoritățile din Italia au raportat, joi, 7.230 de cazuri noi COVID, în creștere față de 6.596 de cazuri de ziua anterioară.
Potrivit buletinului de joi, 05 august, Au fost efectuate 212.227 de teste, inclusiv tampoane moleculare și antigenice. Rata de pozitivitate este de 3,4%. De la începutul pandemiei, în Italia, au murit din cauza infecției cu noul coronavirus 128.163 de persoane. De asemenea, de la începutul pandemiei, în Italia, s-au infectat cu noul coronavirus 4.377.188 de persoane. În prezent, există 101.146 de cazuri COVID pozitive. S-au vindecat 4.147.979 persoane.
În spitale sunt internați, cu simptome ușoare, 2.409 de persoane (+100 față de ieri). La terapie intensivă se află 268 de persoane, în stare gravă. În ceea ce privește campania de vaccinare anti-Covid, în Italia au fost administrate 70.126.104 doze de vaccin. Au finalizat ciclul de vaccinare 33.485.151 de persoane, ceea ce corespunde 62,00% din populația de peste 12 ani.
Noile cazuri COVID regiuni: Lombardia: +793, Veneto: +888, Campania: +670, Emilia-Romagna: +669, Piemonte: +259, Lazio: +544, Puglia: +243, Toscana: +765, Sicilia: +831, Friuli-Venezia Giulia: +97, Marche: +197, Liguria: +169, Abruzzo: +123, P.A. Bolzano: +15, Calabria: +164, Sardegna: +522, Umbria: +147, P.A. Trento: +33, Basilicata: +63, Molise: +5, Valle d'Aosta: +13.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News