Pe de altă parte, autoritățile sanitare spun că aceste simptome sunt „prea vagi” și că sistemul medical ar fi copleșit dacă toate persoanele cu dureri de stomac ar crede că au Covid-19 și ar merge la spital.
Oamenii de știință din Irlanda de Nord spun că problemele intestinale sunt atât de puternic legate de boala la copii încât ar trebui luate în considerare.
Dar tusea - unul dintre cele mai importante simptome la adulții care dezvoltă forme grave de Covid-19 - nu este indicator eficient în cazul copiilor, mai spun experții.
„Constatăm că diareea și vărsăturile sunt un simptom raportat de unii copii și cred că merită luată în considerare adăugarea acesteia la lista simptomelor cunoscute”, a declarat Dr. Tom Waterfield, de la Universitatea Queen’s, din Belfast.
Dr. Waterfield și colegii săi au făcut descoperirea după ce au studiat 992 de copii, cu o vârstă medie de 10 ani, dintre care 68 aveau coronavirus.
Când decid să introducă un nou simptom pe lista oficială, autoritățile sanitare trebuie să țină cont de numărul persoanelor cu acel simptom care vor avea de fapt boala și câți vor avea alte probleme de sănătate.
De asemenea, trebuie să ia în calcul dacă majoritatea persoanelor cu boală - în acest caz Covid-19 - ar putea fi găsită diagnosticate fără a include simptomul.
Doar 34 dintre copiii care au avut coronavirus în studiul cercetătorilor nord-irlandezi au prezentat simptome.
Privind copiii cu febră, tuse și modificări ale mirosului sau gustului - simptomele oficiale ale Covid-19 - oamenii de știință au identificat corect 76% dintre copiii cu coronavirus.
Cu toate acestea, când au adăugat copii cu probleme la stomac, procentul a crescut la 97% - 33 din 34.
Dr. Waterfield și colegii au scris: „Acest studiu demonstrează că aproximativ jumătate dintre copii sunt asimptomatici atunci când sunt infectați cu SARS-CoV-2 și că strategiile actuale de testare nu vor reuși să diagnosticheze majoritatea infecțiilor pediatrice”.
Simptomele legate de stomac și intestine au fost raportate la 13 dintre copii, comparativ cu 21 care aveau febră - cel mai frecvent semn, relatează Știrile PRO TV. Prin comparație, doar șase copii și-au pierdut simțul mirosului sau gustului, care este listat ca un simptom oficial de Covid-19.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News