Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
CCR va dezbate pe 20 octombrie sesizarea privind remanierea miniştrilor, făcută de Anca Dragu
WhatsApp
Curtea Constituţională a României va dezbate pe 20 octombrie sesizarea preşedintelui Senatului, Anca Dragu, privind soluţionarea unui conflict juridic dintre Guvern şi prim-ministrul Florin Cîţu, pe de o parte, şi Parlament, pe de altă parte, în legătură cu remanierea miniştrilor.

Anca Dragu a anunţat, pe 15 septembrie, că a sesizat CCR cu acest conflict juridic de natură constituţională.

"Solicit instanţei de contencios constituţional să constate existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Guvernul României şi prim-ministru, pe de o parte, şi Parlamentul României, pe de altă parte, născut din încălcarea dispoziţiilor constituţionale referitoare la obligativitatea obţinerii acordului Parlamentului în cazul remanierii guvernamentale, efectuate după schimbarea compoziţiei politice a Guvernului. De asemenea, cer obligarea primului ministru la a formula propuneri de miniştri şi a le înainta Parlamentului în vederea pronunţării asupra noii compoziţii politice a Guvernului", declara Anca Dragu.

Ea menţiona că, pe 2 septembrie, a avut loc demiterea ministrului Justiţiei, Stelian Ion, urmată în 7 şi 8 septembrie de demisiile celorlalţi miniştri USR PLUS şi a vicepremierului Dan Barna, pentru ca în 8 septembrie, printr-o scrisoare, copreşedinţii USR PLUS, Dacian Cioloş şi Dan Barna, să atragă atenţia asupra schimbării compoziţiei politice la nivelul Guvernului.

Tot pe 15 septembrie, preşedintele Camerei deputaţilor, Ludovic Orban, explica faptul că "durata maximă cu privire la asigurarea unui interimar la ministere este de 45 de zile".

"Acolo e un termen constituţional, hai să declanşăm conflicte juridice de natură constituţională... Nu îl cunosc în detaliu (demersul - n.r.), ca atare nu mă pot pronunţa. Dar termenul este termenul care este prevăzut în Constituţie - durata maximă cu privire la asigurarea unui interimat la ministere. Această durată maximă este de 45 de zile, deci termenul constituţional pe care îl are Guvernul în cazul unei remanieri, cu schimbarea configuraţiei politice pentru a veni în faţa Parlamentului şi a putea cere votul pentru miniştrii plini care înlocuiesc miniştrii care au aparţinut altor formaţiuni politice, este de 45 de zile", preciza Orban, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel