Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
CCR discută, joi, proiectul Opoziției și al PSD-ALDE privind revizuirea Constituției
WhatsApp
Curtea Constituțională a României (CCR) dezbate, joi, proiectul de lege al PNL și USR care vizează revizuirea Constituției, precum și inițiativa legislativă a PSD-ALDE care prevede tot revizuirea Legii fundamentale.

Potrivit Legii 47/1992 privind organizarea și funcționarea CCR, „înainte de sesizarea Parlamentului pentru inițierea procedurii legislative de revizuire a Constituției, proiectul de lege sau propunerea legislativă, însoțită de avizul Consiliului Legislativ, se depune la Curtea Constituțională, care este obligată ca, în termen de 10 zile, să se pronunțe asupra respectării dispozițiilor constituționale privind revizuirea”.

PNL şi USR au depus, pe 1 iulie, la Parlament un proiect pentru revizuirea Constituţiei prin care condamnaţii definitiv la pedepse privative de libertate sunt excluşi de la alegerile locale, parlamentare, prezidenţiale şi europarlamentare, iar amnistia şi graţierea pentru fapte de corupţie este interzisă.

Proiectul are în vedere interzicerea dreptului de a fi aleşi în „organele administraţiei publice locale, în Camera Deputaţilor, în Senat şi în funcţia de Preşedinte al României” pentru cetăţenii „condamnaţi definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, până la intervenirea unei situaţii care înlătură consecinţele condamnării”.

Modificările vizează şi funcţia de eurodeputat: „Nu pot fi aleşi în Parlamentul European cetăţenii condamnaţi definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, până la intervenirea unei situaţii care înlătură consecinţele condamnării”.

În categoria legilor organice este interzisă „acordarea amnistiei şi a graţierii colective pentru fapte de corupţie”. De asemenea, parlamentarii şi Guvernul nu vor putea avea iniţiative legislative pentru amnistia şi graţierea colectivă cu privire la faptele de corupţie.

Propunerea mai prevede şi interzicerea acordării, de către preşedintele României, a graţierii individuale pentru fapte de corupţie, transmite Mediafax.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel