Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Cazul Alexe. Klaus Iohannis: "Penali nu au ce căuta în funcții publice. M-aș aștepta cel puțin să se autosuspende din funcții"
WhatsApp
Președintele Klaus Iohannis a declarat marți, cu privire la cazul fostului ministru Costel Alexe, că persoanele urmărite penal „nu au ce căuta în funcții publice”.
presidency.ro

„Sincer, eu cred ca această discuție trebuia să aibă loc de mult și să fie mult mai scurtă. Eu am spus dintotdeauna că persoanele urmărite penal, sau cum le-am spus penali, nu au ce căuta în funcții publice. Nu știu dacă PNL trebuia să discute mai repede sau mai încet despre aceste chestiuni, însă dacă domnul Alexe va fi cercetat penal atunci cu siguranță eu m-aș aștepta cel puțin să se autosuspende din funcțiile pe care le deține, până când se clarifică cu siguranță aceste aspecte”, a declarat Klaus Iohannis.

Întrebat dacă PNL ar trebui să îi retragă sprijinul, șeful statului a răspuns: „Se poate teoretic, dar e o decizie de partid, în care nu m-aș amesteca”.

DNA a anunțat săptămâna trecută că a început urmărirea penală față de Costel Alexe. Fostul ministru e suspectat că a cerut și primit 22 de tone de tablă în valoare de 103.000 lei. Tabla provenea de la un depozit neînchis, pentru care România a fost condamnată la Curtea de Justiție a Uniunii Europene.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel