Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Caz Timișoara. Armata a CONFIRMAT: Nu mai sunt substanțe toxice în blocurile evacuate
WhatsApp
Verificările efectuate, joi, de echipa MApN sosită la Timişoara şi echipajele CBRN au reconfirmat faptul că în spaţiile controlate nu mai sunt prezente substanţe toxice şi locuitorii din două imobile deratizate cu Delicia Gastoxin pot reveni în apartamente, a anunţat purtătorul de cuvânt al ISU Timiş, Elena Megherea. 
Sursa foto: captură Antena 3

Potrivit sursei citate, locuitorii din strada Mioriţa nr. 8, unde s-au înregistrat cele trei decese, vor putea reveni în locuinţe doar după o igienizare pe care proprietarul blocului este obligat să o facă cu o firmă specializată.

"În cadrul şedinţei Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Timiş de joi după-amiaza s-au luat următoarele măsuri: revenirea locatarilor în imobilele de pe strada Vaida Voievod nr. 1, respectiv Mioriţa nr. 4. Pentru imobilul privat de pe strada Mioriţa nr. 8, înainte de revenirea locatarilor se va efectua obligatoriu o igienizare prin grija administratorului, cu un operator economic de profil. În urma verificărilor efectuate joi de către echipa din cadrul MApN împreună cu echipajele CBRN ISU s-a confirmat încă o dată că nu se înregistrează prezenţa substanţelor toxice în spaţiile verificate", a precizat Megherea.

În acest moment mai sunt internaţi 25 de copii la Spitalul "Louis Ţurcanu" din Timişoara şi şase adulţi la alte spitale, potrivit aceleiaşi surse. Starea persoanelor internate este în general bună, momentan pacienţii aflându-se sub supravegherea medicilor.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel